fbpx

Bolnavii nu sunt diagnosticați corect? Testele pentru COVID-19 ar avea o marjă de eroare de circa 30%

Testele actuale de diagnosticare a infecţiei virale COVID-19 ar oferi un rezultat corect în doar șapte din 10 cazuri. Aceasta este o marjă de eroare care nu ar avea, însă, legătură cu fiabilitatea lor şi care s-ar explica, adeseori, printr-o prelevare necorespunzătoare a probelor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pacientul a cărui infecție nu a fost stabilită de un test de numește „fals negativ”. Astfel, chiar dacă persoana este contagioasă, ea nu este plasată în carantină. James Gill, profesor onorific la Warwick Medical School, din oraşul britanic Coventry, a precizat că aceste falsuri ar apărea la trei din 10 pacienți.

„Din 100 de pacienţi testaţi, 30 rămân nedepistaţi”, a confirmat Francois Blanchecotte, preşedintele Sindicatului biologilor din Franţa.

Printre cazurile de deces din cauza coronavirusului se numără și fata în vârstă de 16 ani din Franța, a cărei poveste cutremurătoare a ajuns și în Moldova. Aceasta fusese testată negativ de două ori, înainte de a fi declarată în cele din urmă pozitivă.

Totuși, rezultatul incorect nu are vreo legătură cu calitatea testului, ci mai degrabă cu felul în care bolnavului i-au fost prelevate probele: „Sensibilitatea testului ar fi de 98% atunci când prelevarea este corectă”, a adăugat medicul Francois Blanchecotte.

Pentru a realiza acest lucru, medicii trebuie să caute virusul în secreţiile bolnavului. Prelevarea este efectuată, introducând în profunzime un tampon (asemănător beţişorului de urechi) în nasul pacientului. Acesta este stadiul în care poate să se producă o manevră necorespunzătoare.

Dat fiind faptul că virusul nu se află peste tot, medicul trebuie să înainteze cu bețișorul prin fosele nazale și să ajungă în partea superioară a faringelui. Această procedură este neplăcută pentru pacient, însă necesară pentru stabilirea diagnosticului corect.

În anumite ţări, prelevările nu sunt făcute la nivelul nasului, ci al gurii: „Şi în acel caz, tamponul trebuie să ajungă până în partea din spate a gâtului, nu doar în interiorul obrajilor”, a adăugat profesorul Preston.

Pe lângă cele menționate mai sus, un rezultat incorect afișat de test poate fi provocat de termenul prea rapid după care a fost efectuat, dat fiind faptul că perioada de incubație a virusului este de 14 zile, scrie BBC.

Articole asemănătoare

Back to top button