Toate știrile

Avocatul Poporului, îngrijorat de cum s-au votat unele legi: Nerespectarea democrației parlamentare poate duce la degradare

Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, își exprimă îngrijorarea în legătură cu modul în care au fost votate pe 3 decembrie 2020 în ședința plenară a Parlamentului unele proiecte de legi, prin ignorarea regulilor procedurale interne, a principiilor transparenței, bunei guvernări și cu îngrădirea posibilității opoziției de a se implica în procesul legislativ.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Avocatul Poporului consideră inadmisibilă neglijarea normelor și principiilor democratice de legiferare și de adoptare a unor legi de un larg interes public, împiedicarea participării opoziției parlamentare la luarea unor decizii de importanță decisivă pentru cetățeni.

Mihail Cotorobai subliniază că statele membre ale Consiliului Europei și-au asumat angajamentul de a depune eforturi pentru a elabora standarde și practici comune care vizează promovarea unei democrații parlamentare libere și pluraliste și a mijloacelor pentru punerea lor în aplicare în parlamentele naționale.

„În absența unor astfel de garanții pentru opoziție, democrația constituțională se poate transforma într-un regim autoritar. Pentru a evita o astfel de degenerare, pe lângă regulile Constituției și legislației, ar trebui respectate principiile pluralismului, cooperării și procesului decizional eficient care sunt esențiale pentru o democrație constituțională”, spune Mihail Cotorobai.

„Majoritatea, tocmai pentru că este majoritară, trebuie să acționeze în exercițiul puterii cu autocontrol și cu respect față de opoziție, într-o manieră incluzivă și transparentă. În același timp, opoziția sau parlamentarii lor nu ar trebui să abuzeze nici de drepturile lor procedurale și, criticând politicile majorității, nu ar trebui să ceară violență sau să se implice în acte violente sau în obstrucționarea fizică a activității Parlamentului”, a mai subliniat Avocatul Poporului.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Ana-Maria Vlasă

Recent Posts

video | Percheziții la un grup suspectat de pregătirea dezordinilor în masă. Ce puneau la cale?

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS)…

19 minute ago

foto | Un deces și doi răniți la Hîncești. Un bărbat fără permis și în stare de ebrietate a intrat cu mașina într-un copac

Poliția din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui accident rutier grav, care a avut loc aseară…

3 ore ago

Zimbru Chișinău, în prag de faliment? Clubul e obligat să achite un milion de euro despăgubiri unui ex-fotbalist

Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…

21 de ore ago

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ultima încălcare a spațiului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…

22 de ore ago

update | Chișinău: A fost prins șoferul unei Skoda, care a omorât un bărbat pe zebră și a fugit de la locul faptei

update 24 octombrie, 12:30 | Poliția Capitalei anunță despre identificarea și localizarea șoferului care ar…

o zi ago