Uncategorized

Avertisment lansat de Zelenski: Dacă Bahmut cade trupele ruseşti vor avea „drum deschis” pentru a cuceri oraşe cheie din estul Ucrainei

Trupele ruseşti vor avea un „drum deschis” pentru a cuceri oraşe cheie din estul Ucrainei dacă vor prelua controlul asupra Bahmutului, a avertizat preşedintele Zelenskyi într-un interviu acordat CNN, în timp ce şi-a apărat decizia de a menţine forţele ucrainene în oraşul asediat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Acest loc este tactic pentru noi”, a declarat Zelenski, insistând că şefii militari de la Kiev sunt uniţi în decizia de a menţine apărărea oraşului după ce săptămâni de atacuri ruseşti l-au lăsat pe punctul de a cădea în mâinile trupelor Moscovei.

„Înţelegem că după Bahmut ar putea merge mai departe. Ar putea merge la Kramatorsk, ar putea merge la Sloviansk, ar fi un drum deschis pentru ruşi după Bakhmut către alte oraşe din Ucraina, în direcţia Doneţk”, a declarat el la CNN, citat de Mediafax.

Un asalt de câteva săptămâni al trupelor de mercenari Wagner, care s-a accelerat în ultimele zile, a forţat mii de oameni să părăsească oraşul şi i-a decimat infrastructura.

Zelenski a declarat că motivaţiile sale de a păstra oraşul sunt „atât de diferite” faţă de obiectivele Rusiei.

„Înţelegem ce vrea să obţină Rusia acolo. Rusia are nevoie de cel puţin o victorie – o mică victorie – chiar şi prin ruinarea a tot ceea ce se află în Bakhmut, ucigând fiecare civil de acolo”, a declarat Zelensky.

El a spus că, dacă Rusia reuşeşte să „pună micul lor steag” deasupra Bakhmut, acest lucru ar ajuta la „mobilizarea societăţii lor pentru a crea această idee că sunt o armată puternică”.

Dorina Blândescu

Recent Posts

video | Cinci promisiuni neîndeplinite și rapoarte de mii de euro? PAS îi cere explicații lui Ion Ceban: „De șapte ani Chișinăul așteaptă”

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău îi cere primarului Ion Ceban…

12 ore ago

Erasmus+ se extinde în 2027: Două țări noi se alătură programului

Regatul Unit și Elveția urmează să se asocieze programului Erasmus+ în 2027, extinzând posibilitățile de…

13 ore ago

Zelenski a decorat-o pe Melania Trump cu Ordinul Prinţesei Olga pentru activitatea sa umanitară

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru…

14 ore ago

Politico: R. Moldova ar putea fi decuplată de Ucraina în procesul de aderare la UE. Chișinăul ar putea avansa mai rapid în negocieri

Republica Moldova ar putea urma un parcurs separat de Ucraina în procesul de aderare la…

14 ore ago

video | De la lecțiile de română la un concert în Chișinău: Povestea unei fane Carla’s Dreams din Brazilia

Brazilianca Natália Coelho a străbătut mii de kilometri ca să-și vadă trupa preferată, Carla’s Dreams,…

15 ore ago

Denunț la Procuratura Generală pe numele lui Costiuc și Stefanco, după filmările de la Giurgiulești

Filmările realizate de deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco în zona Complexului Portuar Giurgiulești au…

15 ore ago