fbpx

Avertisment ANSA: Fructele și legumele pot conține urme de substanțe chimice

Fructele și legumele pot conține urme de substanțe chimice utilizate în agricultură, însă acestea nu reprezintă un pericol pentru sănătate atunci când se încadrează în limitele legale, susțin specialiștii din cadrul Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Potrivit instituției, produse precum merele, strugurii, piersicile și căpșunile sunt mai expuse reziduurilor de pesticide, deoarece sunt tratate mai frecvent în perioada de creștere.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cu toate acestea, autoritățile subliniază că respectarea normelor de utilizare a produselor fitosanitare reduce semnificativ riscurile pentru consumatori.

Specialiștii recomandă spălarea atentă a fructelor și legumelor sub jet de apă, frecarea acestora sau, după caz, decojirea lor. Totuși, ANSA precizează că substanțele care au pătruns în interiorul produselor nu pot fi eliminate complet prin spălare.

Fermierii sunt obligați să respecte dozele și perioadele de așteptare înainte de recoltare, pentru a se asigura că produsele ajung pe piață în condiții sigure.

De asemenea, ANSA recomandă consumatorilor să cumpere fructe și legume doar din locuri autorizate, avertizând că achizițiile din surse neoficiale nu oferă garanții privind siguranța alimentară.

În anul 2026, instituția va analiza peste 575 de probe de fructe și legume, atât din producția internă, cât și din import, pentru monitorizarea nivelului de reziduuri chimice.

Articole asemănătoare

Back to top button