fbpx

Avalanşă într-o staţiune din Austria. Zece oameni au fost îngropaţi în zăpadă

Aproximativ zece persoane au fost îngropate de o avalanşă produsă în staţiunea austriacă Zürs, autorităţile făcând acum eforturi pentru a le salva, informează krone.at.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit poliţiei locale, avalanşa s-a produs în jurul orei locale 15:00 şi a afectat inclusiv pârtia de schi. O singură persoană afectată a fost găsită până acum şi este în siguranţă, scrie Digi24.

Aproximativ 100 de salvatori iau parte la misiunea de căutare, fiind ajutaţi de câini de urmă. De asemenea, trei elicoptere au fost chemate în ajutor pentru localizarea celor căutaţi.

Căutările se efectuează acum pe înturneric, cu ajutorul lanternelor.

„Facem tot ce putem pentru a-i salva pe iubitorii sporturilor de iarnă”, se arată într-un comunicat al oraşului Lech, de care aparţine staţiunea.

Potrivit meteorologilor există un risc mare de avalanşe în toată regiunea austriacă Vorarlberg, în ziua de Crăciun, din cauza zăpezii care a căzut recent şi a vântului.

Articole asemănătoare

Back to top button