Toate știrile

Austria impune noi reguli pentru intrarea în țară. Care sunt măsurile aplicate

Autoritățile din Austria au revizuit condițiile de intrare în țară în contextul pandemiei de Covid-19, anunță Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, pot intra în Republica Austria cei care au fie certificat de vaccinare împotriva COVID-19, unul care atestă vindecarea de boală, fie un test PCR sau antigen cu rezultat negativ la Covid-19 efectuat cu 72/48 de ore înainte.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Noile măsuri se aplică până pe 30 iunie 2021. Persoanele care călătoresc în Austria din state pentru care nu au fost emise alerte de călătorie, inclusiv din România, sunt exceptate de la măsura autoizolării, dacă pot dovedi că în ultimele 10 zile s-au aflat pe teritoriul unuia dintre aceste state: Andorra, Australia, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Finlanda, Franța, Liechtenstein, Grecia, Irlanda, Islanda, Israel, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Monaco, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Portugalia, San Marino, Singapore, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveția, Coreea de Sud, Ungaria și Vatican.

Totodată, intrarea în Republica Austria este permisă în baza prezentării unuia dintre următoarele documente:

  • certificat de vaccinare împotriva COVID-19, eliberat de autoritățile competente (cu ser Johnson&Johnson, AstraZeneca, Biontech/Pfizer, Moderna sau Sinopharm), efectuat cu cel mult nouă luni anterior deplasării
  • test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (tip PCR sau antigen, cu valabilitate de 72 de ore, respectiv 48 de ore de la data prelevării probelor)
  • un certificat medical care să ateste recuperarea după infectarea cu virusul SARS-CoV-2 (nu mai vechi de 6 luni) sau o dovadă a prezenței anticorpilor (nu mai veche de 3 luni).

În situația în care nu poate fi îndeplinită niciuna dintre condițiile menționate, persoana în cauză trebuie să efectueze, în cel mult 24 de ore de la intrarea în Austria, un test biologic molecular sau antigen pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, costurile fiind suportate din bugetul personal.

Copiii cu vârsta de până la zece ani sunt exceptați de la obligația de testare. De asemenea, toate persoanele care intră în Republica Austria trebuie să se înregistreze online, cu 72 de ore anterior călătoriei, prin intermediul sistemului Pre-Travel-Clearance.

Tranzitul cetățenilor pe teritoriul Austriei spre destinații din alte state este permis în regim permanent, fără oprire (înnoptare), cu excepția opririlor absolut esențiale.

Este obligatorie prezentarea, la cererea autorităților, de către toate persoanele care tranzitează Austria, a dovezilor care să ateste ieșirea de pe teritoriul austriac și asigurarea intrării în statul de destinație (rezervări la hotel/tren/autobuz/avion, documente justificative privind domiciliul/rezidenţa/dreptul de şedere, proprii sau ale membrilor de familie, după caz: certificate de căsătorie etc., contracte de muncă, orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc.).

Ana-Maria Vlasă

Recent Posts

Guvernul a aprobat un nou acord cu România pentru podul de peste Prut. Ce lucrări sunt prevăzute

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului care stabilește cadrul pentru dezvoltarea infrastructurii de…

6 ore ago

CE propune ca minorii să nu aibă conturi pe social media până la 15 ani. Ursula von der Leyen: „Este timpul ca Europa să acționeze”

Ursula von der Leyen a anunțat noi măsuri pentru protejarea minorilor online, inclusiv interzicerea rețelelor…

6 ore ago

A găsit 10.000 de lei și a plecat cu banii. Un tânăr din Chișinău, condamnat pentru furt

A găsit 10.000 de lei pe scările unui local din sectorul Ciocana al capitalei și…

6 ore ago

Tariful la gaz ar putea crește din nou? Precizările ministrului Energiei

Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o…

7 ore ago

Maia Sandu face bilanțul schimbărilor din justiție: „Cel mai complicat angajament în procesul nostru de aderare la UE”

Președinta Maia Sandu susține că reforma justiției începe să dea rezultate, însă recunoaște că procesul…

7 ore ago

Claudiu Năsui își amână demisia din Parlamentul României pentru a vota o ultimă lege

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Claudiu Năsui, a decis să-și amâne demisia…

8 ore ago