fbpx

audio | Noi percheziții în dosarul permiselor: După instructor, a fost reținut și un fost examinator ASP

Un fost examinator auto al Agenției Servicii Publice (ASP) a fost reținut vineri, 2 octombrie, de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Potrivit CNA, bănuiții ar fi cerut și primit sistematic până la 1.700 de euro de la candidați, promițând să faciliteze promovarea examenelor pentru permisul de conducere.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Reținerea vine după ce, la 1 octombrie, în aceeași cauză penală, a fost reținut un instructor auto din municipiul Chișinău.

Potrivit materialelor dosarului, bănuiții susțineau că ar avea influență asupra unor angajați ai Direcției de examinare a conducătorilor auto Chișinău din cadrul ASP. În schimbul banilor, aceștia ar fi promis facilitarea susținerii probelor teoretice și practice pentru categoria „B”.

În dimineața zilei de 2 octombrie, ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliul fostului examinator. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate în presupusa schemă.

Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Articole asemănătoare

Back to top button