fbpx

Atenție! Polei pe drumuri și avarii la rețelele electrice. Zeci de mii de consumatori au rămas fără lumină

Condițiile meteorologice din noaptea de 15 spre 16 februarie au provocat avarii în rețelele electrice și dificultăți de circulație în mai multe regiuni ale Republicii Moldova. Potrivit Ministerului Energiei, 40 066 de consumatori au rămas fără energie electrică.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Operatorii de distribuție au raportat mii de deconectări neprogramate:

  • Premier Energy Distribution – 5 136 consumatori afectați în raioanele Criuleni, Strășeni, Orhei și Hâncești
  • RED-Nord – 34 930 consumatori afectați; dintre aceștia 1 609 rămân nereconectați în raioanele Rezina și Dondușeni

Autoritățile anunță că echipele de intervenție monitorizează permanent situația și lucrează pentru restabilirea alimentării în cel mai scurt timp.

Administrația Națională a Drumurilor avertizează că, după ninsori și temperaturi scăzute, pe anumite sectoare se formează polei și ghețuș, ceea ce îngreunează circulația. Drumarii au intervenit toată noaptea și continuă lucrările de:

  • patrulare
  • deszăpezire
  • răspândire material antiderapant

În unele regiuni se înregistrează și rafale puternice de vânt, care reduc vizibilitatea și favorizează formarea troienelor.

Primarul capitalei, Ion Ceban, afirmă că serviciile municipale au lucrat pe parcursul nopții și continuă intervențiile.

„Se lucrează la deszăpezirea carosabilului, intrărilor și ieșirilor din Chișinău, în stații și în preajma instituțiilor sociale și educaționale. Drumurile sunt practicabile, în condiții de iarnă, și mergem la școală și serviciu”, a declarat edilul.

Autoritățile municipale precizează că unele străzi sunt curățate repetat pentru siguranță.

Articole asemănătoare

Back to top button