Toate știrile

Are doar 21 de ani și a fost desemnată cel mai bun sportiv european al anului

Iga Swiatek, 21 de ani, locul 1 WTA, s-a clasat pe prima poziție în ierarhia celor mai buni sportivi europeni din 2022, într-o anchetă realizată de agenţia poloneză de ştiri PAP.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La cea de-a 65-a ediţie a tradiţionalei anchete, Iga Swiatek s-a impus cu un total de 118 puncte, după ce a câştigat opt titluri în acest an, două de Mare Şlem, Roland Garros şi US Open, patru titluri WTA 1.000, la Doha, Indian Wells, Miami şi Roma, precum şi două WTA 500, la Stuttgart şi San Diego.

Pe locul secund în clasamentul continental s-a situat atletul suedez Armand Duplantis, cu 106 puncte.

Scandinavul a fost desemnat şi cel mai bun atlet al anului de către World Athletics. Duplantis (23 ani) a stabilit un nou record mondial în iulie, la săritura cu prăjina, la Mondialele de la Eugene, cu 6,21 metri. El a obţinut în acest an 18 victorii în 19 competiţii la care a concurat, depăşind bara situată la ştacheta de 6 metri de 23 de ori în acest an.

Podiumul a fost completat de campionul mondial de Formula 1, olandezul Max Vestappen, cu 82 de puncte.

David Popovici,18 ani, care a cucerit în acest an, între altele, două titluri mondiale şi două europene la 100 m liber şi 200 m liber, a acumulat 37 de puncte în ancheta la care au participat următoarele 20 de agenţii de presă: Agerpres (România), ANP (Olanda), APA (Austria), ANA (Grecia), BELGA (Belgia), BTA (Bulgaria), CTK (Cehia), DPA (Germania), EFE (Spania), HINA (Croaţia), LETA (Letonia), LUSA (Portugalia), MTI (Ungaria), SID (Germania), SITA (Slovacia), STA (Slovenia), Tanjug (Serbia), TASR (Slovacia), Ukrinform (Ucraina) şi PAP (Polonia).

Doar doi sportivi români au triumfat în ancheta PAP

În decursul timpului, ancheta PAP a fost câştigată doar de doi sportivi români, gimnasta Nadia Comăneci (1976) şi atleta Gabriela Szabo (1999). Anul trecut, distincţia a fost cucerită de tenismanul sârb Novak Djokovic.

Top 15 PAP pe 2022:

1. Iga Swiatek (Polonia/tenis) 118 puncte;

2. Armand Duplantis (Suedia/atletism) 106;

3. Max Vestappen (Olanda/Formula 1) 82;

4. Carlos Alcazar (Spania/tenis) 76;

5. Rafael Nadal (Spania/tenis) 66;

6. Kylian Mbappe (Franţa/fotbal) 55;

7. Johannes Thinges Boe (Norvegia/biatlon) 50;

8. Therese Johaug (Norvegia/schi nordic) 42;

9. David Popovici (România/înot) 37;

10. Jonas Vingegaard (Danemarca/ciclism) 33;

11. Marte Olsbu Roiseland (Norvegia/biatlon) 29;

12. Remco Evenepoel (Belgia/ciclism) 28;

13. Annemiek van Vleuten (Olanda/ciclism) 27;

14. Nikola Jokic (Serbia/baschet) 26;

15. Novak Djokovic (Serbia/tenis) 23.

Dorina Blândescu

Recent Posts

infografic | Ce au câștigat România și Bulgaria la aproape 20 de ani de la aderarea la UE și ce poate învăța R. Moldova din asta

La aproape două decenii de la aderarea la Uniunea Europeană, România și Bulgaria au înregistrat…

2 minute ago

R. Moldova, printre cele patru țări care au avansat cel mai mult spre UE. Mesajul comisarei europene Kos, după evaluarea progreselor

Republica Moldova a făcut progrese semnificative pe drumul aderării la Uniunea Europeană, în ciuda amenințărilor…

31 de minute ago

video | Putin l-a decorat pe Krasnoselski cu Ordinul de Onoare al Federației Ruse

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a decorat, pe 4 noiembrie, pe liderul administrației separatiste de la…

53 de minute ago

video | Cinci promisiuni neîndeplinite și rapoarte de mii de euro? PAS îi cere explicații lui Ion Ceban: „De șapte ani Chișinăul așteaptă”

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău îi cere primarului Ion Ceban…

19 ore ago

Erasmus+ se extinde în 2027: Două țări noi se alătură programului

Regatul Unit și Elveția urmează să se asocieze programului Erasmus+ în 2027, extinzând posibilitățile de…

20 de ore ago

Zelenski a decorat-o pe Melania Trump cu Ordinul Prinţesei Olga pentru activitatea sa umanitară

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru…

21 de ore ago