fbpx

Amenzile neachitate vor apărea în certificatul privind datoriile la buget: Anunțul Victoriei Belous

Amenzile contravenționale neachitate vor fi reflectate în certificatul privind lipsa sau existența restanței către buget. Anunțul a fost făcut de Victoria Belous, care a precizat că amenzile aplicate și calculate vor fi înregistrate în sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-o postare pe Facebook, Belous a explicat schimbarea prin exemplul unei persoane care are mai multe amenzi neachitate, în valoare totală de 1.500 de lei.

Anterior, această sumă nu era indicată în certificatul privind lipsa sau existența restanțelor față de buget. Odată cu aplicarea modificării anunțate, cele 1.500 de lei vor apărea în documentul eliberat la solicitarea persoanei.

Cetățenii care vor să afle dacă au amenzi sau alte obligații neachitate își pot verifica situația în aplicația EVO, potrivit anunțului.

Victoria Belous le recomandă cetățenilor să verifice periodic obligațiile de plată și să achite amenzile restante, pentru a evita acumularea datoriilor.

Articole asemănătoare

Back to top button