fbpx

Alte două persoane, trimise în judecată în dosarul „Banca de Economii”

Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță, pentru examinare în fond, a unei cauze care vizează două persoane acuzate de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cauza penală a fost inițiată în martie 2013 de Procuratura Generală, în baza autosesizării, fiind ulterior conexată cu alte dosare deschise de Centrul Național Anticorupție. Potrivit materialelor urmăririi penale, în decembrie 2011, inculpații ar fi obținut fraudulos un credit de 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii, folosind diverse scheme ilegale, cu implicarea unor companii și a altor persoane, în privința cărora ancheta este în desfășurare.

Suma obținută ar fi fost ulterior supusă procesului de spălare a banilor. Anchetatorii susțin că inculpații au transferat fondurile prin contracte fictive de antrepriză către mai multe companii, de unde banii erau retrași în numerar de complici, inclusiv de persoanele acuzate în acest dosar.

Dosarul a fost înaintat spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru faptele incriminate, legea prevede pedepse cu închisoarea de la 8 la 15 ani pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și între 5 și 10 ani pentru spălare de bani, cu posibilitatea interzicerii dreptului de a ocupa anumite funcții pe o durată de până la 5 ani.

Articole asemănătoare

Back to top button