Agresiune fără limite. Un atacator ar fi lovit cu un ciocan 20 de copii dintr-o școală primară din China
În jur de 20 de elevi de la o școală primară din Beijing, China, au fost loviți dur cu un ciocan de către un suspect. Trei dintre copii s-au ales cu răni serioase, însă, viețile acestora este în afara oricărui pericol.
Bărbatul a fost reținut de către forțele de ordine imediat după ce a avut loc incidentul. Potrivit autorităților locale, acesta fusese angajat să efectueze lucrări zilnice de mentenanţă, iar contractul lui trebuia să expire în luna curentă.
Așadar, acesta a dorit ca să-i fie prelungită perioada, însă a fost refuzat. Nemulțumit de răspunsul primit, suspectul a atacat cu un ciocan mai mulţi elevi aflaţi într-o clasă. Toţi copii răniţi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Menționăm că măsurile de securitate la multe şcoli din China au fost sporite în urma mai multor incidente violente produse în aceste instituţii de învăţământ, scrie mediafax.ro.



