fbpx

A treia alertă cu bombă în această săptămână. Unde au fost „chemați” oamenii legii de această dată?

O nouă alertă cu bombă a fost înregistrată azi la Chișinău, fiind a treia din această săptămână. Oamenii legii au fost informați precum că un explozibil se află la Ambasada Federației Ruse din Chișinău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Apelul la 112 a fost recepționat la ora 11:50. Informația a parvenit pe poșta electronică a Ambasadei Federației Ruse, drept urmare – un angajat a sesizat carabinierii care asigură securitatea instituției.

Așadar, la fața locului au fost prezente imediat serviciile abilitate, zona a fost încercuită, iar angajații – evacuați din clădire. Ofițera de presă a Direcției de Poliție a capitalei, Natalia Stati, a comunicat că alerta a fost una falsă, dat fiind faptul că angajații bomteh nu au depistat careva mijloace explozibile sau suspecte.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal, în cadrul căruia se va stabili toate circumstanțele. Menționăm că în această săptămână a mai fost o alertă la Ministerul de Interne și încă una la Ambasada Rusiei – ambele false.

Articole asemănătoare

Back to top button