fbpx

A încercat, dar nu i-a mers. Un bărbat din Căinari s-a trezit încuiat în biserică, iar la ieșire ar fi vrut să fure din lăcaș

Un bărbat din Căinari a furat mai multe bunuri din biserică, după ce a fost închis întâmplător în lăcașul sfânt. Incidentul a avut loc ieri seara, în jurul orei 17:50.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit poliției, pe 3 ianuarie curent, în incinta bisericii locale a avut loc o înmormântare. După ce toți oamenii au ieșit de la slujbă, un localnic de 31 de ani, care ar fi bolnav de alcoolism cronic, a rămas în biserică.

La ieșirea din locaș, pulmonarul bisericii nu l-a observat pe acesta, astfel a încuiat ușa și a plecat. La un moment dat, bărbatul a vrut să iasă, însă nu i-a reușit. Până la urmă, acesta a forţat ușa și lacătul până s-au deschis.

Văzând că e singur, suspectul a luat într-o pungă produse alimentare, precum faină, pâine, colaci, dulciuri, crupe ambalate, dar și obiecte valoroase: cruciulițe din aur și din argint, dar și lănțișoare din argint, care le-a dus pe scările primăriei.

După un timp în care s-a plimbat, bărbatul s-a întors la biserică pentru a mai lua câte ceva, însă a fost prins de paznic, care a anunțat preotul.

Menționăm că pe cazul dat urmează a fi pornită cauză penală, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Totodată, va fi dispusă și expertiza psihiatrică pentru a stabili dacă persoana era conștientă la momentul comiterii infracțiunii, scrie unimedia.info.

Articole asemănătoare

Back to top button