700 de permise de conducere urmează să fie anulate după descoperirea unei scheme de fraudă
Agenția Servicii Publice a descoperit o schemă de fraudare a examenelor teoretice pentru obținerea permiselor de conducere, care ar fi funcționat timp de mai multe luni, în perioada februarie septembrie 2025. Informația a fost confirmată de directorul ASP, Mircea Eșanu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră Plus” de la TV8.
Potrivit acestuia, candidații implicați foloseau dispozitive speciale, precum camere și microfoane ascunse, prin care erau ghidați în timp real ce răspunsuri să aleagă în timpul testării.
Eșanu a precizat că legislația permite anularea dreptului de conducere și a permisului în cazurile în care este demonstrată fraudarea examenului.
„Eu nu cred că astfel de scheme s-ar fi putut întâmpla fără o implicare sau o coordonare tacită cu organele de forță, sper să nu am dreptate”, a adăugat el.
În anul 2025, Agenția Servicii Publice a inițiat aproximativ 160 170 de anchete interne pe segmentul permiselor de conducere. Acestea s-au soldat cu circa 80 de sancțiuni disciplinare, demiterea a șapte angajați și plecarea voluntară a altor trei, inclusiv persoane verificate de Centrul Național Anticorupție.
„Avem o singură condamnare și aceea este pe certificate medicale în procesul examinării, dar nu pe partea de examinare. Tentația este extrem de mare, mai cu seamă că aici lumea este dispusă să plătească sume exorbitante, vorbim de cei care vor permise”, a mai spus Mircea Eșanu.



