Foto: zdg.md
La cea de-a patra reuniune a Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027, desfășurată online, au fost aprobate 51 de proiecte pentru finanțare, din fonduri UE, cu un buget total de 56,8 milioane de euro, beneficiarii din Republica Moldova urmând să obțină 26,3 milioane de euro.
Astfel, în perioada imediat următoare, vor fi contractate aproximativ 80% din fondurile programului.
Proiectele selectate vizează domeniile: adaptarea la schimbările climatice, biodiversitatea, educația, sănătatea, cultura, precum și managementul frontierei.
Totodată, Comitetul de Monitorizare a decis realocarea unor fonduri în cadrul priorităților, pentru a asigura o absorbție cât mai eficientă la nivelul programului, dar și alocarea resurselor financiare pentru următorul apel destinat proiectelor cu valoare mică.
La reuniune au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale, locale și regionale din aria programului, ai autorităților naționale din România și Republica Moldova, precum și ai Comisiei Europene.
Fostul viceprimar al Capitalei, Victor Chironda, a anunțat că se alătură echipei PAS Chișinău, după…
Așa-zisul lider al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, ar urma să primească interdicția de a părăsi…
La aproape două decenii de la aderarea la Uniunea Europeană, România și Bulgaria au înregistrat…
Republica Moldova a făcut progrese semnificative pe drumul aderării la Uniunea Europeană, în ciuda amenințărilor…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a decorat, pe 4 noiembrie, pe liderul administrației separatiste de la…
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău îi cere primarului Ion Ceban…