fbpx

2023 ar putea fi anul celei mai mari revoluții în medicină de la descoperirea antibioticelor: Medicamentele antiîmbătrânire

Speranța de viață în țările dezvoltate a crescut cu trei luni pe an în fiecare an de la începutul anilor 1800. Datorită progresului medicinei, practic am reușit să ne dublăm speranța de viață, dat încă ne luptăm cu îmbătrânirea.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Îmbătrânirea este acum responsabilă de peste două treimi dintre decesele la nivel global – peste 100.000 de oameni mor în fiecare zi din această cauză, transmite protv.ro.

Factori precum fumatul, lipsa exercițiilor fizice și alimentația necorespunzătoare pot crește riscul de boli cronice, dar acestea sunt relativ minore în comparație cu îmbătrânirea. De exemplu, a avea hipertensiune arterială dublează riscul de a avea un atac de cord, dar dacă ai 80 de ani în loc de 40 de ani riscul crește de zece ori.

Îmbucurător este faptul că în 2023 este posibil să apară primul medicament care vizează biologia îmbătrâniri. Oamenii de știință au descoperit ceea ce determină îmbătrânirea, din punct de vedere biologic și cel mai interesant este că acum există și câteva idei despre cum trebuie tratate.

Este posibil ca până la sfârșitul anului 2023 una dintre aceste idei să fie funcțională în cazul oamenilor. O variantă ar fi medicamentele senolitice, o clasă de tratamente care vizează celulele îmbătrânite, mai exact care țintesc selectiv celulele senescente, aflate la originea îmbătrânirii.

O cercetare din 2018 a arătat că șoarecilor cărora li s-a administrat un cocktail senolitic de dasatinib (un medicament împotriva cancerului) și quercetină (o moleculă găsită în fructele și legumele colorate), nu numai că au trăit mai mult, dar au prezentat un risc mai mic de boli, inclusiv cancer.

În prezent, există mai multe companii care caută modalități sigure și eficiente de a scăpa de aceste celule senescente în cazul oamenilor. Cea mai mare este Unity Biotechnology, fondată de oamenii de știință de la Clinica Mayo, care testează o serie de medicamente senolitice împotriva bolilor precum degenerescența maculară (o cauză a orbirii) și fibroza pulmonară. Există multe abordări investigate, inclusiv proteine mici care vizează celulele senescente, vaccinuri pentru a încuraja sistemul imunitar să le elimine și chiar terapia genică, dezvoltată de către o companie numită Oisín Biotechnologies.

Dar medicamentele senolitice nu sunt singurele speranțe. În prezent se fac teste pe oameni cu proteina GAIM de la Proclara Biosciences, care curăță proteinele „amiloide” lipicioase și mai există și terapia genică de la Verve Therapeutics care reduce colesterolul prin modificarea unei gene numită PCSK9.
Primul medicament adevărat anti-îmbătrânire va viza foarte probabil o anumită boală legată de vârstă determinată de un anumit semn distinctiv, mai degrabă decât de îmbătrânire în general.

În 2023, succesul tratamentelor ar putea declanșa cea mai mare revoluție în medicină de la descoperirea antibioticelor. Practic, în loc să mergem la medic atunci când suntem bolnavi și să depășim problemele legate de vârstă, cum ar fi cancerul și demența în stadii avansate, când sunt foarte greu de rezolvat, vom interveni preventiv pentru a împiedica oamenii să se îmbolnăvească în primul rând.

Articole asemănătoare

Back to top button