Foto: Captură video
Brian Velez este un american care are propriul canal de Youtube – „American REACTS” – unde publică diferite filmulețe cu piesele artiștilor din toată lumea. Ascultându-le, acesta își propune la final să le aprecieze cu un punctaj de la 0 la 10.
În cel mai recent video, Brian a audiat și melodiile câtorva cântăreți din Moldova, care au ajuns să fie cunoscuți și peste hotare. Prima, dar și cea mai apreciată dintre toate, a fost piesa „Acele” a băieților de la Carla’s Dreams. Americanul a ținut să ofere tocmai 20 de puncte pentru videoclipul original și acordurile de chitară combinate cu vocea solistului.
Nu mai puțin apreciată a fost și Cleopatra Stratan, cu melodia sa „Nu mă lăsa”, videoclipul căreia a fost filmat la gară. Frumoasa brunetă, care a înregistrat un succes deosebit încă la vârsta de 3 ani, i-a cucerit și inima lui Brian, care nu a ezitat să o compare cu Justin Bieber – artistul cu un succes asemănător obținut încă în copilărie. Pentru evoluția sa adolescentină, Cleo a primit 10 puncte.
Piesa lui Dan Balan „Allegro Ventigo” a fost la fel de apreciată de Brian, care a menționat că mai are în play-list-ul său câteva melodii cântate de renumitul artist din Moldova. Ultima, dar și cea care i-a dat cea mai mare energie americanului a fost piesa Loredanei cântată împreună cu formația Zdob și Zdub – „La cârciuma de la drum” – o melodie populară, stilizată cu accente moderne. Combinația a primit înalte aprecieri, iar Brian a menționat că va reveni cu partea a doua a reacțiilor la piesele artiștilor din Moldova.
Republica Moldova își propune să stabilească un record Guinness în cadrul Zilei Naționale a Vinului.…
Comisia Europeană a adoptat joi actul numit EU Kids Act care interzice marilor rețele sociale…
Cel mai recent raport al companiei Anthropic privind utilizarea abuzivă a modelului său de inteligență…
Copiii moldovenilor stabiliți în zona Chicago, Statele Unite, vor putea obține credite de liceu pentru…
O bibliotecă renovată, o bucătărie modernizată, acoperiș nou la biserică și un parc fotovoltaic în…
Prețurile la carburanți ar putea continua să crească, iar autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv…