Războiul din Ucraina

Zelenski: Trupele ruse se pregătesc să bombardeze orașul Odesa

Forţele ruse se pregătesc să bombardeze oraşul Odesa, a declarat duminică, 6 martie, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, scrie Agerpres, cu referire la Reuters şi AFP.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Declaraţia şefului statului ucrainean vine după ce Serviciul de stat pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiilor a informat că forţele ruse au continuat duminică atacurile asupra localităţilor Irpin, Hostomel, Makariv, în regiunea Kiev.

În regiunea Jitomir, care rămâne cel mai fierbinte punct, un atac aerian în Korosten a distrus zece case, a ucis o persoană şi a rănit cinci, inclusiv un copil. Cinci copii au fost salvaţi din subsolul unui garaj în flăcări, potrivit serviciului citat, preluat de EFE.

La nord de regiunea Kiev, la Cernobîl, au avut loc lupte la periferie, unde trupele ruseşti încearcă să avanseze în direcţia capitalei.

În sud-est, Mariupol rămâne „sub asediu”, la fel ca şi Volnovaha, unde aproximativ 400 de persoane au putut fi evacuate sâmbătă, în pofida zădărnicirii operaţiunilor de evacuare în ambele localităţi de atacuri pe care ambele părţi se acuză reciproc că le-ar fi comis. „Încercările de evacuare vor continua şi astăzi”, a precizat aceeaşi sursă.

Consilierul municipal al oraşului Mariupol, Vadim Boicenko, a declarat că oraşul a rămas în continuare fără apă şi electricitate, iar cei 400.000 de locuitori sunt blocaţi şi nu au cum să plece.

Eduard Basurin, purtătorul de cuvânt al miliţiei pro-ruse a autoproclamatei republici populare Doneţk, a declarat că în cursul dimineţii de duminică vor fi deschise coridoare umanitare pentru plecarea civililor din Mariupol şi Volnovaha.

Sâmbătă, separatiştii au afirmat că au eliminat câteva zeci de civili. În regiunea Mikolaiv (Nikolaiev), în sud, au avut loc bombardamente în timpul nopţii. Trei obuze au fost trase în curţile unor case particulare. În urma atacurilor asupra satului Radisni Sad au existat victime. De asemenea, au fost bombardate cu rachete şi alte sate din zonă, dar, în general, situaţia este sub control, potrivit sursei

Victoria Bucur

Recent Posts

R. Moldova va importa gaze din Neptun Deep, din 2027. Anunțul premierului

Gazele extrase din Marea Neagră ar urma să ajungă în Republica Moldova din toamna anului…

7 minute ago

Tofan, despre atacul cibernetic asupra serviciilor publice: „Trebuie să fim gata că astfel de atacuri se vor intensifica”

Date asociate cu aproximativ 750.000 de IDNP-uri au fost afectate în urma atacului cibernetic asupra…

48 de minute ago

foto | Partidul lui Ion Ceban a tipărit 50.000 de ziare cu denigrări la adresa jurnaliștilor și organizațiilor de tineret

Mișcarea Alternativa Națională (MAN), formațiune politică condusă de primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a…

o oră ago

foto | Luca Niculescu, întrevederi cu conducerea R. Moldova: discuții despre conexiunile energetice, podurile peste Prut și parcursul european

Interconectările energetice, infrastructura de transport și cooperarea în domeniul securității au fost discutate în cadrul…

2 ore ago

Datele a peste 750.000 de cetățeni ai R. Moldova, extrase de infractori. Anunțul Agenției de Guvernare Electronică

Potrivit estimărilor preliminare ale autorităților, în urma unui atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale, „au…

19 ore ago

video | Luca Niculescu, mesaj la Chișinău pentru investitorii români din R. Moldova: „Nu dorim să creștem taxele și impozitele”

Premierul României, Luca Niculescu, se află marți, 27 octombrie, la Chișinău, în prima sa vizită…

21 de ore ago