Foto: Maxar
Imaginile, înregistrate de un satelit al companiei de specialitate Maxar Technologies, datează de pe 11 martie, dată la care trupele ruse încă ocupau oraşul, şi arată 11 cadavre aflate la sol, toate pe aceeaşi stradă, numită Iablonska.
Cotidianul New York Times susţine că din comparaţiile şi verificările ulterioare se deduce un lucru cert: cadavrele au apărut pe străzi între 9 şi 11 martie.
În plus, poziţia lor – şi distanţa faţă de alte obiecte de pe acelaşi drum precum maşini abandonate şi copaci – pare să coincidă cu imaginile înregistrate şi transmise sâmbăta trecută de un consilier al oraşului şi în care se vede un vehicul de-a lungul străzii slalomând printre cadavrele care zac în stânga şi în dreapta.
Moscova a negat că soldaţii săi ar fi executat civili, înainte de retragere, iar reprezentantul permanent la ONU, Vasili Nebenzia, a susţinut ferm, în intervenţia de ieri: cadavrele au apărut pe străzi la câteva zile după ce soldaţii săi au părăsit oraşul, scrie Mediafax.
Un cetățean ucrainean a fost depistat de polițiștii de frontieră după ce a traversat ilegal…
Un grav accident rutieri, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc luni la…
Doi bărbați, de 25 și 31 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore,…
Circa 18.000 de studenți din anul I de licență vor urma, în acest an de…
Un biciclist de 43 de ani a murit luni, 26 octombrie, după ce a fost…
Cetățeanul ucrainean urmărit pe Nistru de doi grăniceri, într-un incident în care au intervenit localnici…