Războiul din Ucraina

Un pilot ucrainean spune că în prezent Ucraina are mai mare nevoie de o altă armă, decât avioanele de luptă

Deși președintele Volodimir Zelenski și alți oficiali de la Kiev au cerut Occidentului avioane de luptă încă din primele zile ale invaziei rusești, un pilot ucrainean spune că în prezent Ucraina are mai mare nevoie de o altă armă, relatează hotnews.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pilotul care a cerut ca identitatea sa să fie protejată din motive de securitate le-a declarat jurnaliștilor că, deși avioanele de luptă sunt importante, ele nu ar trebui să reprezinte în prezent prioritatea numărul unu pentru oficialii de la Kiev.

Avioanele de luptă vor fi necesare „pentru a ne obține înapoi teritoriile și crea cealaltă linie de apărare aeriană”, spune pilotul, explicând însă că achiziționarea, transferarea și apoi antrenarea echipajelor și construirea infrastructurii necesare pentru acestea – mai ales în cazul unor avioane noi precum F-16 – vor dura luni de zile.

„Acum, privind în retrospectivă, am învățat cum să ne apărăm (…) loviturile aeriene rusești au devenit din ce în ce mai puțin precise cu fiecare săptămână”, spune el, afirmând că Forțele Aeriene ale Rusiei au renunțat la atacurile asupra avioanelor și bazelor aeriene ucrainene.

„Ceea ce vedem acum este că ei au învățat că nu ne pot distruge activele folosind acele rachete de croazieră așa că pur și simplu lovesc obiective civile”, afirmă pilotul.

Pilotul spune că Ucraina are nevoie de rachete sol-aer

„Cred că în acest moment pentru Ucraina prioritatea numărul unu în ceea ce privește [armele] de obținut de la țările occidentale, de la NATO, ar fi rachete sol-aer”, spune acesta.

El își explică poziția prin faptul că avioanele rusești „nu intră prea adânc în spațiul nostru aerian dar tot folosesc acele rachete de croazieră pentru a lovi ținta din întreaga Ucraină” și că rachetele sol-aer s-au dovedit cele mai eficace împotriva rachetelor de croazieră rusești.

În pofida faptului că a lansat în Ucraina mai multe rachete decât orice altă țară de la al Doilea Război Mondial încoace și a faptului că beneficia de o superioritate covârșitoare în aer la începutul războiului, Rusia nu a reușit nici până în prezent să își asigure superioritatea aeriană.

În mod interesant, ministerul rus al Apărării susține că a doborât mai multe avioane de luptă decât avea Ucraina la începutul războiului deși niciun stat nu a oferit Kievului aeronave militare după declanșarea războiului pe 24 februarie.

 

Daniela Postica

Recent Posts

Guvernul a aprobat un nou acord cu România pentru podul de peste Prut. Ce lucrări sunt prevăzute

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului care stabilește cadrul pentru dezvoltarea infrastructurii de…

12 ore ago

CE propune ca minorii să nu aibă conturi pe social media până la 15 ani. Ursula von der Leyen: „Este timpul ca Europa să acționeze”

Ursula von der Leyen a anunțat noi măsuri pentru protejarea minorilor online, inclusiv interzicerea rețelelor…

13 ore ago

A găsit 10.000 de lei și a plecat cu banii. Un tânăr din Chișinău, condamnat pentru furt

A găsit 10.000 de lei pe scările unui local din sectorul Ciocana al capitalei și…

13 ore ago

Tariful la gaz ar putea crește din nou? Precizările ministrului Energiei

Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o…

13 ore ago

Maia Sandu face bilanțul schimbărilor din justiție: „Cel mai complicat angajament în procesul nostru de aderare la UE”

Președinta Maia Sandu susține că reforma justiției începe să dea rezultate, însă recunoaște că procesul…

14 ore ago

Claudiu Năsui își amână demisia din Parlamentul României pentru a vota o ultimă lege

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Claudiu Năsui, a decis să-și amâne demisia…

14 ore ago