fbpx

Serviciile de informații britanice: Prioritatea Rusiei în război este consolideze frontul din sudul Ucrainei

Prioritatea Rusiei a fost probabil săptămâna trecută să reorienteze unităţi pentru a-şi consolida campania în sudul Ucrainei, informează serviciile de informaţii militare britanice într-o postare pe Twitter, relatează Reuters, citat de agerpres.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc de bombardarea complexului centralei nucleare de la Zaporojie, din sudul Ucrainei. Rusia a ocupat centrala anterior în acest an.

Forţele susţinute de Rusia ale aşa-numitei Republici Populare Doneţk au continuat să încerce să pătrundă la nord de oraşul Doneţk, potrivit sursei citate.

Lupte grele au loc îndeosebi în localitatea Peski, în apropiere de aeroportul din Doneţk, a anunţat Ministerul Apărării britanic în buletinul său zilnic de informaţii publicat pe Twitter.

Comandamentul militar ucrainean a anunţat sâmbătă că „lupte crâncene” continuă la Piski, o localitatea asupra căreia Rusia anunţase anterior că are controlul deplin.

Regatul Unit a mai precizat că asaltul rusesc „probabil” îşi propune să asigure autostrada M04, principalul drum de acces spre Doneţk din Vest.

Articole asemănătoare

Back to top button