Războiul din Ucraina

Regiunea separatistă Donețk ar putea cere alipirea la Rusia: „Dorința și aspirația există în mod clar”

Republica autoproclamată Donețk, din estul Ucrainei, s-ar putea alătura Rusiei după ce va prelua controlul asupra întregului teritoriu pe care îl revendică, spune Denis Pușilin, liderul autoproclamat al acesteia, relatează Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„În ce privește alipirea la Federația Rusă, dorința și aspirația pot fi observate clar încă din 2014, dorința de a fi în Rusia”, a spus Pușilin, citat de agenția de presă a așa-zisei republici.

„Acum, însă, principalul obiectiv, este preluarea granițelor constituționale ale republicii. Apoi vom hotărî acest lucru”, a mai adăugat liderul cvasi-statului construit de ruși în 2014, după prima agresiune împotriva Ucrainei.

Comentariile vin la două zile după ce liderul celeilalte regiuni separatiste a spus că intenționează să organizeze un referendum pentru alipirea la Rusia.

Ucraina spune, însă, că un astfel de vot nu ar avea nicio bază legală și ar declanșa un răspuns și mai ferm al comunității internaționale, scrie Digi24.

Redacția ZUGO

Recent Posts

R. Moldova ar putea introduce vize pentru cetățenii Rusiei, Belarusului și ai altor state. Ce spune premierul

Cetățenii Rusiei, Belarusului și ai altor state ar putea avea nevoie de vize pentru a…

5 ore ago

foto | Cultura din R. Moldova, conectată la Europa prin finanțări, mobilități și proiecte comune

Artiștii, specialiștii din domeniul culturii și organizațiile culturale din R. Moldova au acces la programe…

6 ore ago

video | „Au fost accesate datele a circa 450.000 de cetățeni, care vor fi notificați de AGE”. Sandu anunță crearea unui grup de lucru după ședința CNS

Datele a circa 450.000 de cetățeni au fost accesate în urma atacului cibernetic asupra infrastructurii…

6 ore ago

România repornește un reactor nuclear de la Cernavodă, după mai bine de trei luni de pauză

Nuclearelectrica a început miercuri, 4 noiembrie, manevrele de pornire a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice…

7 ore ago

Pensiile mici și cele mari ar putea fi indexate diferit în R. Moldova. Ce schimbări analizează Guvernul

Pensiile mici și cele mari ar putea fi indexate diferit în Republica Moldova. Guvernul analizează…

8 ore ago

Ruptură în echipa lui Ceban. Șefa sa de cabinet anunță că a fost demisă și părăsește MAN

Tatiana Aramă-Oboroc, șefa cabinetului edilului, anunță că se retrage din Mișcarea Alternativa Națională (MAN), după…

9 ore ago