Războiul din Ucraina

Răspunsul Moscovei, după ce Zelenski s-a declarat dispus să discute cu Putin

Oficialii de la Kremlin au anunţă că, deocamdată, nu este posibilă o întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Momentan, nu există nicio bază pentru o întâlnire între preşedintele rus Putin şi preşedintele ucrainean Zelenski, care va avea loc atunci când vor exista progrese semnificative în negocierile dintre delegaţiile de la Moscova şi Kiev.

Este poziţia purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov. Preşedintele Ucrainei a spus ieri că este gata să negocieze cu Putin, într-un interviu acordat CNN, scrie Mediafax.

„Progresul în negocierile de pace nu este atât de mare pe cât ar fi trebuit”, a spus el, adăugând că „Rusia este pregătită să lucreze mai repede la negocieri decât partea ucraineană”.

În briefing-ul zilnic, Kremlinul a avertizat, de asemenea, că embargoul european asupra petrolului rusesc „va afecta pe toată lumea”.

În sfârşit, el i-ar denunţat „naţionaliştii ucraineni” că nu au permis trecerea civililor prin coridoarele umanitare organizate de trupele ruse în oraşele asediate.

„Acuzaţiile împotriva Rusiei sunt minciuni”, a conchis Peskov.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Aeroportul Chișinău și ASP, printre instituțiile care utilizează sisteme video bazate pe software rusesc, arată o investigație

Mai multe instituții publice din Republica Moldova, inclusiv Aeroportul Internațional Chișinău și Agenția Servicii Publice…

21 de minute ago

video | „Cine își respectă trecutul își construiește cu demnitate viitorul”. Casa tradițională din Colibași

În Colibași, raionul Cahul, o casă tradițională păstrează mai mult decât obiecte, țesături și elemente…

35 de minute ago

Tofan dă asigurări că datele cardurilor bancare nu au fost compromise în urma atacului cibernetic: „Riscul principal este ca…”

Datele cardurilor bancare nu au fost compromise în atacul cibernetic asupra sistemelor guvernamentale, dă asigurări…

53 de minute ago

video | Saramură de pește ca la Manta. O rețetă transmisă din generație în generație

Saramura de pește, pregătită după o rețetă păstrată din generație în generație, este în centrul…

2 ore ago

ultima oră | Șefa Agenției de Guvernare Electronică pleacă din funcție după atacul cibernetic

Nicoleta Colomeeț a demisionat din funcția de directoare a Agenției de Guvernare Electronică, la scurt…

2 ore ago

R. Moldova va importa gaze din Neptun Deep, din 2027. Anunțul premierului

Gazele extrase din Marea Neagră ar urma să ajungă în Republica Moldova din toamna anului…

2 ore ago