fbpx

Kiev: Autoritățile le cer cetățenilor să nu folosească mașinile personale pentru a economisi combustibil pentru armată

Autoritățile din capitala Ucrainei, Kiev, au îndemnat oamenii să nu-și mai folosească mașinile pentru a economisi combustibil pentru armată, relatează CNN, citată de hotnews.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Kieveni, dacă v-ați întors în capitală, vă rugăm să folosiți transportul public dacă este posibil. Cei care se află în locuri sigure [în afara Kievului], vă rugăm să așteptați înainte de a vă întoarce”, a declarat Mykola Povoroznyk, adjunctul șefului Administrației de Stat a orașului Kiev, adăugând că autoritățile țin cont și de nevoile armatei și apărătorilor ucraineni.

Povoroznyk a spus că nu există probleme cu rețeaua de transport public din oraș, care se extinde constant pentru a oferi transport rezidenților care se întorc în capitală.

Autoritățile din capitală au îndemnat cetățenii să nu se întoarcă încă din cauza pericolului continuu al atacurilor cu rachete. La un moment dat, se credea că aproximativ o treime din populația Kievului a plecat.

Precizăm că președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că criza carburanților va fi rezolvată în câteva zile.

Articole asemănătoare

Back to top button