O ucraineană însărcinată a mers 12 ore pe jos pentru a ajunge în Moldova: Parcă am nimerit într-o altă lume. Atâta lume bună, adunată la un loc, nu am mai văzut niciodată
Însărcinată în luna a șaptea, Natașa (21 de ani), din Harkiv, Ucraina, a mers 12 ore pe jos cu fetița sa de trei ani, mama și surorile ei, ca să ajungă la hotarul cu Republica Moldova. Au plecat de acasă în a treia zi de la declanșarea războiului, gonite de frică și incertitudine.
Drumul a fost extrem de greu – trebuia să îndure nu doar frigul și oboseala, dar și febra mare și durerile de spate. Pentru că nici nu putea visa să i se acorde asistență medicală, a suportat în tăcere și a mers alături de ceilalți membri ai grupului. Încercările de a găsi o mașină cu care să ajungă mai ușor la vamă au fost în zadar.
„Nu se uita nimeni că sunt însărcinată și că mai am un copil cu mine. Nu mă pot supăra pe cei care nu opreau. Majoritatea mașinilor erau pline. Vedeam alături, pe traseu, oameni în vârstă sau în scaune rulante care se deplasau de sine stătător”, spune tânăra.
Ca și alți oameni din orașul său, Natașa a plecat din Harkov în grabă mare, lăsând în urmă tot ce a agonisit. Au decis să plece după ce bombardamentele s-au întețit, iar speranța că focul va înceta repede s-a ruinat…
„Noi avem o familie foarte mare, zece oameni, locuiam cu toți în aceeași casă. Nu am mers în adaposturi anti-bombardament, am decis să rămânem în casa noastră. Am plecat când a devenit clar că atacurile nu vor conteni”, spune tânăra.
În drum spre Chișinău, familia Natașei a parcurs sute de kilometri – la început cu un tren în care se înghesuiau sute de persoane, apoi cu un taxi, care a refuzat însă să îi ducă mai aproape de vamă, pentru că ar fi trebuit să stea ore în șir în coada imensă de mașini.
La vama Palanca au mai trăit o despărțire – bărbații din familie nu au fost lăsați să iasă din Ucraina. Femeile au ajuns la Chișinău peste câteva ore, cu transportul organizat de câțiva voluntari moldoveni.
„Cum am trecut hotarul, parcă am nimerit într-o altă lume. Atâta lume bună, adunată la un loc, nu am mai văzut niciodată în viața mea. Fiecare ne ajuta cu ce putea și nimeni nu ne-a luat niciun ban pentru asta”, spune femeia.
Familia a fost cazată la unul din cele mai mari centre de plasament deschis de Guvern, în una din sălile de sport din țară. „Ni s-a oferit fiecăreia un pat pliant, eram într-o încăpere imensă, sute de oameni încercau să se odihnească măcar puțin înainte să pornească spre alte locuri. Chiar dacă era zgomot mare acolo, am adormit aproape îndată”.
După câteva ore de somn, a chemat ambulanța și a mers la cel mai apropiat spital – Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, iar diagnosticul stabilit – pielonefrită acută, i-a mobilizat medici să îi acorde tot ajutorul de care avea nevoie pentru a-i salva viața și a păstra sarcina. Toate intervențiile de care beneficiază tânăra la spital sunt gratuite, la fel și internarea, fiind acoperite de autorități. Tot la spital, Natașa a beneficiat de un pachet cu produse de igienă personală, pe care UNFPA îl oferă multor femei refugiate care au nevoie. De la începutul războiului, UNFPA a distribuit peste 6.000 de astfel de truse femeilor și fetelor refugiate din Ucraina aflate în Republica Moldova.
La trei zile după ce a ajuns în Chișinău, Natașa încă nu știe cum va fi viața sa de mai departe. În Ucraina planificau să se mute în alt oraș și chiar construiseră o casă acolo. Tot acolo s-a pus la evidența cu sarcina și pregătea o camera pentru cel de-al doilea copil, care va fi tot fetiță.
Citește continuarea istoriei Natașei pe site-ul UNFPA.
