fbpx

E pregătită R. Moldova să primească un nou val de refugiați, dacă Rusia atacă Odesa? Răspunsul Maiei Sandu

Sperăm că un asemenea scenariu nu se va întâmpla, dar trebuie să fim pregătiți. Declarația a fost făcută astăzi de către președinta Maia Sandu. Șefa statului a fost întrebată dacă Republica Moldova este pregătită să primească un nou val de refugiați ucraineni, în cazul în care Federația Rusă va ataca Odesa.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Evident că noi sperăm că asemenea scenarii nu se vor întâmpla, dar trebuie să fim pregătiți. Împreună cu comunitatea internațională, cu organizațiile ONU, ne pregătim pentru asemenea situații. Aici sunt două lucruri pe care putem să le facem: să reușim să asigurăm un coridor cât mai scurt pentru acești oameni care vor trebui să reușească să intre pe teritoriu în siguranță și să le asigurăm servicii imediat acolo lângă hotar”, a spus președinta la o întrebare adresată de reporterul newsmaker.md.

Maia Sandu a vorbit și despre pașii următori: „După care să avem soluții pentru cei care pleacă în România, aceste coridoare verzi să funcționeze la o capacitate mai mare decât au funcționat până acum. Iar pentru cei care vor să rămână – să avem condiții elementare aici. Această sarcină este pentru Guvern, dar și pentru organizațiile ONU care au primit resurse din partea mai multor guverne ca să ne ajute”, a adăugat șefa statului.

Potrivit datelor oficiale, în total pe teritoriul Republicii Moldova sunt 101.035 de cetățeni străini, dintre care 49.033 sunt minori (cetățeni ucraineni și de alte naționalități ce au intrat pe segmentul moldo-ucrainean).

Articole asemănătoare

Back to top button