Războiul din Ucraina

„E mai rău ca în războiul din Afganistan”. Mai mulți invitați la emisiuni TV de propagandă rusă au criticat invazia în Ucraina

Doi invitați la principala emisiune de propagandă de la puternica televiziune de stat Rusia 1 au criticat războiul pornit de Kremlin împotriva Rusiei, spre disperarea gazdei talk-show-ului, transmite publicația britanică The Telegraph. Același lucru s-a întâmplat joi și la o emisiune a televiziunii oficiale a armatei ruse.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Sunt printre primele forme de opoziție publică la adresa războiului declanșat de Vladimir Putin, în condițiile în care o lege votată rapid săptămâna trecută pedepsește dur, cu până la 15 ani de închisoare, orice critică la adresa deciziilor Kremlinului legate de război, scrie g4media.ro.

Situația e cu atât mai semnificativă cu cât citicile au apărut în prime time, la emisiunea moderată de Vladimir Soloviev, unul dintre propagandiștii decorați de Putin, extrem de influent. Soloviev a fost nevoit să strige în timpul emisiunii și să-i întrerupă pe criticii războiului.

Primul invitat care a rupt barajul tăcerii a fost Karen Șakhnazarov, regizor și comentator politic, care a spus că războiul din Ucraina riscă să izolele Rusia, potivit The Telegraph.

„Mi-e greu să-mi imaginez bombardarea Kievului. Nu pot să-mi imaginez cum ar arăta asta. Dacă totul se va transforma într-un dezastru umanitar, chiar și aliații noștri apropiați precum China și India vor fi forțați să se distanțeze de noi.

Încheierea acestei operațiuni (termenul oficial folosit de Rusia pentru război – n.red.) va stabiliza lucrurile din țară”, a spus Șakhnazarov.

În aceeași emisiune, profesorul Semion Bagdasarov a continuat criticile: „E nevoie de un nou Afganistan, dar mai rău?”, s-a întrebat el retoric, făcând referire la dezastrul militar al URSS în războiul din Afganistan din anii 80, care a rămas o traumă pentru societatea rusă din cauza numărului enorm de militari morți și al pierderilor economice.

„Nu avem nevoie de asta. Ajunge”, a mai spus profesorul Bagdasarov, citat de The Telegraph. A fost momentul în care moderatorul Soloviev și-a întrerupt invitatul.

Un episod similar a avut loc la televiziunea oficială a Armatei ruse, unde un ofițer activ a explicat audienței că soldații ruși mor în Ucraina: „Băieții noștri mor în Donețk și Luhansk, forțele noastre speciale mor în toată țara”.

Prezentatorul emisiunii l-a întrerupt și a început să strige „Nu, nu, Stop!”. Invitatul a continuat: „tinerii noștrii tot mor”.

Opoziția în Rusia față de Kremlin este însă aproape inexistentă. Puținele canale TV, radio sau site-uri care se bucurau de o oarecare independență au fost pur și simplu închise, Putin se bucură de o rată de încredere de peste 70% potrivit sondajelor, iar la mitingurile tăcute anti-război din marile orașe participă câteva sute de oameni, majoritatea fiind ulterior reținuți de poliție și amendați.

În ultimele zile au apărut câteva clipuri care arătau un grup de mame ale soldaților morți în Ucraina confruntând un guvernator regional din Rusia, căruia îi reproșau că Putin le-a folosit copiii pe post de ”carne de tun”.

Mihaela Roibu

Recent Posts

Episcopul Antonie de Bălți a fost ales arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor

Episcopul Antonie de Bălți a fost ales joi, 2 iulie, arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al…

11 ore ago

„Un moment Cernobîl”: Avertismentul cercetărilor privind riscul unei „catastrofe globale” provocate de AI

Tot mai mulți specialiști din domeniul inteligenței artificiale atrag atenția asupra riscurilor asociate dezvoltării accelerate…

16 ore ago

R. Moldova pregătește sistemul eCall: 112 va fi apelat automat în caz de accident rutier

Republica Moldova va reglementa prin lege funcționarea sistemului eCall, care va apela automat numărul unic…

16 ore ago

Uniunea Europeană înăsprește controalele pentru produsele ieftine de pe Shein, Temu și AliExpress

Uniunea Europeană pregătește măsuri mai stricte pentru controlul milioanelor de colete care ajung zilnic din…

17 ore ago

Chicu se distanțează de ideea lui Ceban privind moțiunea împotriva Guvernului: „Nu putem să ne jucăm cu moțiunile de cenzură”

Deputatul fracțiunii „Alternativa”, Ion Chicu consideră că inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului ar…

17 ore ago

ultimă oră, update | Rețineri la Ministerul Agriculturii: un secretar de stat, vizat într-un dosar de corupție

(update 12:50) Un secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și reprezentantul…

18 ore ago