Cum a „evoluat” viața în Donbasul ucrainean sub conducerea separatiștilor pro-ruși

„Rusia va veni aici. Vor fi o mulțime de bani. Totul va fi în ordine!”, spunea în urmă cu 8 ani Valerii, un șofer de microbuz, în Donețk, capitala administrativă a regiunii omonime din sud-estul Ucrainei, pentru reporterii Al Jazeera pe care i-a însoțit, scrie hotnews.ro.

Era cu puțin timp înainte de „referendumul” din 11 mai 2014 organizat de separatiștii pro-Rusia în Donețk și în regiunea vecină, mai mică, Lugansk.

Cunoscute colectiv sub numele de „Donbas”, regiunile s-au desprins de guvernul central de la Kiev – și au fost recunoscute de Moscova abia anul acesta.

Valerii, ursuz și înalt, era cu adevărat bun la suflet și dulce. Dar îl ura cu adevărat pe președintele ucrainean Viktor Ianukovici, care își părăsise scaunul și Ucraina cu câteva săptămâni mai devreme, după proteste de luni de zile de la Kiev.

Ianukovici a venit la putere în 2010 și a adus la Kiev o serie de acoliți de-ai săi.

Oamenii săi ar fi preluat controlul a sute de afaceri din Donețk, susține Valerii, inclusiv două care îi aparțineau lui.

Mai întâi, i-au preluat magazinul de mobilă, iar apoi a trebuit să renunțe la ferma de păsări, unde hrănea găinile cu porumb pentru „a le face pielea să arate galbenă și să fie ușor de vândut”, își amintește el cu mândrie.

Colapsul sovietic. Speranțe puse în Putin

Ura lui față de Ianukovici, care a rămas în istorie ca fiind cel mai pro-rus conducător al Ucrainei, nu s-a tradus prin nimic negativ față de Moscova sau față de președintele rus Vladimir Putin.

Valerii credea din toată inima că Putin va anexa Donbasul așa cum anexase Crimeea cu doar câteva săptămâni mai devreme și că corupția și degradarea economică care au răsărit în Donbas în anii 1990 vor dispărea pentru totdeauna.

Val și-a amintit de vremurile bune de altădată, când Donbasul era aclamat ca un „paradis al muncitorilor sovietici”, în special minerii din industria cărbunelui și siderurgiștii, se bucurau de salarii mari și de o mulțime de avantaje.

Aveau asistență medicală gratuită, educație și vacanțe la prețuri de nimic în Crimeea sau chiar în „lagărul socialist”, sau în națiunile prietenoase cu Moscova din Europa de Est – Bulgaria sau Polonia.

Sute de mii de oameni au venit la muncă în Donbas din toată Uniunea Sovietică – și, în mare parte, limba rusă a devenit predominantă.

Colapsul sovietic din 1991 a fost dureros și plin de nesiguranță pentru cei 287 de milioane de locuitori ai URSS, dar a lovit Donbasul în mod deosebit.

Legăturile economice cu Rusia, acum independentă, au început să se rupă, majoritatea beneficiilor au dispărut, iar minerii și siderurgiștii odinioară bogați s-au trezit la o nouă realitate – „capitalismul prădător” cu inflație galopantă, crimă organizată, corupție și o transformare totală a ideologiei de stat.

Mulți din regiune – la fel ca în Crimeea – s-au simțit neglijați, uitați și jigniți

Ucraina a început să își creeze o nouă identitate națională – bazată, în mod previzibil, pe ridicarea în slăvi a oamenilor de stat, a artiștilor și a eroilor de război de origine ucraineană. Unii dintre acești eroi au luptat împotriva Moscovei sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – și ocazional au colaborat cu germanii naziști.

Mulți ucraineni cu educație sovietică, care au crescut simțindu-se mândri de rolul URSS în înfrângerea lui Adolf Hitler, au fost indignați – în special în Donbas.

Între timp, localnicii asociau o tranziție dureroasă la capitalism cu reformele democratice – și tânjeau după un conducător patriarhal, puternic, care să restabilească legea și ordinea și să readucă avantajele din epoca sovietică.

Mulți din regiune – la fel ca în Crimeea – s-au simțit neglijați, uitați și jigniți. Majoritatea activelor regiunii au fost privatizate și au ajuns la o mână de oligarhi, care au preferat să nu-și amintească despre bursele gratuite și excursiile în Crimeea pentru lucrătorii lor.

„Votul” pentru independență

Ascensiunea lui Ianukovici la președinție a fost văzută ca o răzbunare, un triumf în fața celor de la Kiev. Iar fuga sa rușinoasă a fost o mare dezamăgire.

Când locuitorii din Donețk s-au dus la secțiile de votare pe 11 mai pentru a vota pentru „independența” regiunii lor față de Rusia, majoritatea păreau sincer exaltați. Valerii a fost unul dintre ei.

Mii de oameni s-au adunat, de asemenea, în tot Donețkul, începând de obicei marșurile sub statuia uriașă a fondatorului sovietic Vladimir Lenin din piața principală.

Ei au purtat portrete ale lui Lenin și ale succesorului său Iosif Stalin și au scandat sloganuri antiucrainene și obscenități – împreună cu imnul sovietic.

Începutul luptelor. Oamenii au început să dispară în „subsoluri”

Luptele au izbucnit în Donețk și în împrejurimi, iar separatiștii ajutați de mii de „voluntari” ruși au început să îi respingă cu forța pe militarii ucraineni demoralizați și slab înarmați.

Au început bombardamentele, care au lăsat găuri imense în clădirile de apartamente și au ucis zeci de persoane. Separatiștii și Kievul s-au acuzat reciproc că au vizat în mod deliberat civili.

Separatiștii au restabilit constituția stalinistă care prevedea pedeapsa cu moartea pentru o serie de infracțiuni, iar oamenii au început să dispară în „subsoluri”, sau închisori improvizate, unde erau torturați și, ocazional, uciși.

Starea de spirit a lui Valerii a început să se schimbe

A văzut mulți dintre prietenii săi idealiști alăturându-se echipelor separatiste – dar luptând alături de bețivi și foști deținuți, care au început să „exproprieze” mașini de lux și să jefuiască casele și apartamentele activiștilor sau oamenilor de afaceri pro-ucraineni.

Într-o noapte din luna mai, mai mulți separatiști înarmați i-au ordonat lui Valerii să coboare din microbuzul său și au plecat cu el. L-a recuperat doar datorită prietenului său separatist.

Avionul de pasageri malaysian MH17 s-a prăbușit cu 298 de persoane la bord, la 17 iulie 2014; anchetatorii spun că o rachetă de fabricație rusească a fost trasă dintr-o parte a estului Ucrainei deținută de rebeli. O mare parte din resturi au fost găsite în satul Hrabove, în regiunea Donețk.

Donețkul se schimbase schimbat definitiv

În loc de mulțimi de oameni care se bucurau de o înghețată sau se plimbau spre serviciu, s-a transformat într-o zonă goală, în care trecătorii speriați se uitau cu suspiciune în jur.

Nivelul de trai s-a prăbușit, iar mulți locuitori cu venituri modeste au fost nevoiți să se bazeze pe ajutorul umanitar din Ucraina sau Rusia. Minele de cărbune improvizate au oferit locuri de muncă, dar măsurile de siguranță precare i-au ucis pe mulți.

„Când l-am întrebat pe Val despre poziția sa pro-rusă, mi-a spus că și-a trimis deja soția și fiica la Kiev – și că își va face bagajele și va pleca după ce termină cu noi”, le-a spus el reporterilor Al Jazeera pe care i-a însoțit prin zona controlată de sepratiști.

„La naiba cu Putin!”, a spus el și a adăugat o înjurătură lungă

În curând, separatiștii au interzis jurnaliștii occidentali, dar oamenii care fugeau de regim au vorbit despre atrocitățile lor.

Unul dintre ei a fost Afanasi, arhiepiscopul de Luhansk, care le-a povestit reporterilor Al Jazeera cum l-au condamnat la moarte pentru poziția sa pro-ucraineană.

L-au legat la ochi și l-au pus la perete într-o zi toridă din iunie 2014. A auzit o împușcătură – dar glonțul nu l-a atins. I-au scos legătura de la ochi și i-au spus să părăsească orașul cu Lada sa dărăpănată.

Dar separatiștii nu au rezistat mult timp.

Au transformat rapid Donbasul într-o duzină de fiefuri în conflict, care se înfruntă pentru o fabrică sau o mină de cărbune. Mai multe „generații” de lideri separatiști au murit în mod violent sau au fugit în Rusia.

Unul dintre liderii cu „cea mai lungă vechime” a fost Alexander Zaharchenko, un fost vânzător de păsări de curte care a abandonat Academia de Poliție, poreclit „Daddy”.

El a condus Donețkul timp de aproape patru ani, până când un explozibil ascuns în lampa restaurantului Separatist din centrul Donețkului l-a ucis pe el și pe garda sa de corp, la 31 august 2018.

El a fost succedat de Denis Pușilin, un fost angajat în vârstă de 40 de ani al unei companii de dulciuri care a condus o schemă Ponzi în Donețk.

La 21 februarie, Pușilin a semnat un acord de „prietenie, cooperare și asistență reciprocă” cu Rusia, după ce Moscova a recunoscut „independența” Donețkului și Luhanskului.

Trei zile mai târziu, Rusia a invadat Ucraina.