fbpx

analiză | Calcule greșite și așteptări prea mari: Ies la iveală punctele slabe ale strategiei lui Putin în Ucraina

La două săptămâni după ce președintele rus, Vladimir Putin, a dat ordinul de invadare a Ucrainei, „loviturile de precizie” ale Rusiei nu mai sunt precise, iar forțele terestre înaintează tot mai greu. Kievul tot nu a fost cucerit. După 14 zile de război, „crăpăturile” din strategia Rusiei ies tot mai mult la iveală, arată o analiză CNN, potrivit Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

În ajunul invaziei, mulți oficiali americani credeau că Kievul va cădea în 48-72 de ore. După două săptămâni, steagul albastru-galben încă flutură pe clădirile capitalei ucrainene. Președintele Volodimir Zelenski încă trimite mesaje încurajatoare din Kiev.

Chiar și cu 150.000 de militari ruși în interiorul Ucrainei, potrivit estimărilor americanilor, forțele lui Putin nu controlează mai mult de 10% din teritoriul ucrainean.

Înainte de invazie, mulți ucraineni nu credeau că va fi război. Acum spun: „Mă duc să lupt. Este țara mea”.

În jurul Kievului sunt numeroase puncte de apărare. Forțele ucrainene sunt eficiente împotriva trupelor terestre care nu reușesc să înainteze – spre surpriza multor observatori.

Armele antitanc, cumpărate mai ales din SUA și Marea Britanie, își fac treaba. Dronele de atac, cumpărate din Turcia, au fost și ele desfășurate și lovesc țintele rusești.

În puținele zone ocupate de forțele rusești, sute de oameni se adună să protesteze față de invazie și le spun soldaților ruși să plece acasă. Construiesc munți din cauciucuri pentru a împiedica înaintarea rușilor și maschează indicatoarele rutiere.

Chiar dacă forțele rusești sunt superioare numeric, ucrainenii, ajutați cu arme și bani din toată lumea, pot face încă față.

Aunci când a încercat să justifice invazia, Putin a susținut că Ucraina ar putea deveni o platformă prin care Occidentul ar putea invada și distruge Rusia. Dar e posibil să fi calculat greșit reacția ucrainenilor.

„Asumându-și acest risc extraordinar, pare să fi uitat de evenimentele care au dus la prăbușirea imperiului rus. Ultimul țar, Nicolae al doilea, a pierdut un război împotriva Japoniei, în 1905. Apoi a fost victima Revoluției Bolșevice. Lecția este că un conducător autocrat nu poate un război și rămâne apoi la putere cu același regim autocrat”, au scris istoricii Liana Fix and Michael Kimmage în revista Foreign Affairs.

Poate că Putin a fost încurajat de reacția slabă a Occidentului la anexarea Crimeei, în 2014, și a subestimat coalizarea lumii de partea Kievului. De această dată, Ucraina a primit arme și ajutor financiar din numeroase țări.

Înainte de invazie, când erau dezbătute sancțiunile împotriva Rusiei, nici chiar cei mai radicali susținători ai acestora nu-și imaginau că bănci rusești vor fi tăiate de la sistemul de plăți SWIFT, că averile oligarhilor vor fi înghețate, că vor fi suspendate importurile de petrol și gaze din Rusia și că gazoductul Nord Stream 2 va fi blocat. Dar toate acestea s-au întîmplat.

Sute de mari companii au renunțat să facă afaceri cu Rusia și s-au retras. Rubla este cotată doar la jumătate din cât valora în urmă cu o lună.

O altă lovitură pentru Kremlin a cea de imagine. În schimb, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este considerat un erou în aproape toată lumea.

Zelenski și rezistența ucrainenilor au mișcat pe toată lumea. Manifestații de susținere au avut loc în toată lumea, iar clădiri emblematice au fost luminate în culorile steagului Ucrainei.

Prin contrast, Putin pare izolat, răstindu-se la subordonați și înregistrând discursuri cu limbaj de lemn.

Șeful CIA, William Burns, a spus marți că Putin este „hotărât să domine și controleze” Ucraina și a prezis că vor urma câteva săptămâni „urâte”, în care Rusia nu va evita victimele civile.

Articole asemănătoare

Back to top button