Politică

video | George Simion a petrecut noaptea la vama Leușeni. Vrea să intre în Republica Moldova în calitate de parlamentar, nu activist

În pofida faptului că are interdicție de a intra în Republica Moldova, politicianul român George Simion a încercat ieri să traverseze hotarul. Polițiștii de frontieră nu l-au lăsat să treacă granița, iar Simion a decisă să petreacă toată noaptea la vama Leușeni și „soluționarea problemei”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Simion afirmă că acum are pașaport diplomatic și cere intervenția Ministerului de Externe. „Dacă trebuie, stau până în 2023 aici, ca să mi se permită accesul în Republica Moldova. Cer asistență diplomatică și aștept ca autoritățile de la Chișinău, Președinția și Ministerul Afacerilor Externe, să clarifice această situație și să înțeleagă că am tot dreptul să trec Prutul în calitate de parlamentar al României”, declară Simion.

Simion ar fi vrut să ajungă la Chișinău la invitația parlamentarilor din Republica Moldova, pentru a fi prezent la ceremonia funerară a lui Nicolae Dabija. Înhumarea acestuia urmează să se desfășoare până luni la amiză, iar la 12:00 drapelele din întreaga țară vor fi coborâte în bernă.

Amintim că Simion a avut până acum mai multe interdicții de a intra în Republica Moldova. Conform Europa Liberă, prima a fost aplicată încă în perioada administrației lui Vladimir Voronin. În 2014 acestuia i s-a interzis intrarea în țară, activistul unionist diind dat jos din autocarul Chișinău-București. Peste un an, în ajunul unui protest, Simion a fost declarat persoană indezirabilă, urmând expulzarea, însă decizia autorităților a fost anulată de judecată.

Ultima dată Simion a fost a fost expulzat în 2018 şi declarat persona non grata pentru o perioadă de cinci ani. Dacă după ce s-a aflat despre furtul miliardului se spunea că interdicțiile care i se aplicau lui Simion ar fi trebuit să schimbe subiectul fraudei bancare, abordat masiv în spațiul mediatic, de această dată analiștii erau de părerea că astfel Igor Dodon și-ar consolida astfel imaginea de statalist.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Victoria Laur

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

8 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

8 ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

9 ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

10 ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

10 ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

10 ore ago