fbpx

Surse: Următorul ambasador al UE la Chișinău ar fi un diplomat leton. Precizările Ministerului de Externe

Janis Mazeiks va fi noul Șef al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Cel puțin așa anunță canalul de Telegram „Culisele Diplomației”, deși o confirmare oficială nu există nici din partea structurilor europene, nici din partea autorităților Republicii Moldova. De altfel, Ministerul moldovean de Externe nu a confirmat, dar nici nu a negat informația, menționând că un astfel de anunț este realizat la momentul oportun de către organizația reprezentată.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit sursei citate, diplomatul leton este licențiat în științe politice la Universitatea din Letonia și masterand în drepturile omului și democratizare, la Universitatea din Padova, Italia.

A venit în diplomație în anul 1995, deținând mai multe funcții atât în aparatul central, cât și în misiuni.

Trei ani a fost Reprezentantul Permanent al Letoniei pe lîngă Consiliul Europei. Apoi revenit în centrală a fost șeful departamentului organizații internaționale și drepturile omului.

În perioada 2006-2007 a fost consilierul președintelui leton pe politică externă.

Din 2007-2011 a fost ambasador, Reprezentantul permanent al Letoniei pe lângă ONU la Geneva, iar în 2013 -2018 ambasador, Reprezentantul permanent al Letoniei pe lângă ONU la New York.

În prezent Janis Mazeiks este Subsecretar de stat – Director politic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Letonia.

ZUGO precizează că actualul șef al Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, își va încheia mandatul în lunile următoare.

Precizările Ministerului de Externe

În conformitate cu uzanțele diplomatice, anunțul cu privire la numirea șefilor de misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova este realizat la momentul oportun de către statul/organizația reprezentat/ă. Este reacția imediată a Ministerului moldovean de Externe, după ce mai multe surse media au anunțat despre faptul că diplomatul leton ar fi următorul ambasador al UE la Chișinău.

„De asemenea, reamintim în spiritul Codului deontologic al jurnalistului, și al constatărilor Consiliului de presă din Republica Moldova, jurnaliștii pot folosi în articolele lor surse anonime, doar dacă informația colectată de la acestea poate fi verificată din alte surse oficiale, credibile și citabile, cu asumarea responsabilității pentru veridicitatea informației făcute publice din surse anonime”, se arată în mesajul MAEIE.

Articole asemănătoare

Back to top button