Politică

Sandu a discutat cu Merkel. Printre subiecte, recunoașterea permiselor de conducere și migrația muncitorilor sezonieri

Președintela Maia Sandu a discutat în această după-amiază, la Berlin, cu Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel. La solicitarea părții germane, din cauza restricțiilor pandemice dure stabilite în RFG, discuția a avut loc în regim de teleconferință.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Președinției moldovenești, șefa statului i-a mulțumit Angelei Merkel pentru sprijinul susținut de care s-a bucurat Republica Moldova în toți anii săi de mandat și pentru ajutorul pe care țara noastră l-a primit din partea Germaniei în combaterea pandemiei.

Maia Sandu a menționat și despre ajutorul ce urmează să ajungă în Moldova în următoarele săptămâni, ca urmare a conversației telefonice anterioare cu doamna Merkel.

Am discutat cu doamna Cancelar Merkel despre recunoașterea certificatelor de vaccinare emise în Republica Moldova pentru a permite cetățenilor țării noastre să circule liber în Uniunea Europeană. Am trecut în revistă situația internă din Republica Moldova, provocările cu care ne-am confruntat în ultimele luni și perspectivele pe care le pot deschide alegerile parlamentare anticipate și agenda mea de reforme. Contez pe faptul că Germania va avea grijă ca, în actualele condiții de pandemie, cetățenii Republicii Moldova să poată vota în siguranță la scrutinul din 11 iulie. Doamna Cancelar a confirmat intenția țării sale de a trimite observatori la alegeri în cadrul Misiunii OSCE/ODIHR”, a spus Maia Sandu.

Părțile au vorbit și despre etapa la care se află negocierile privind recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere pentru cetățenii moldoveni și germani. „Apreciem aici deschiderea părții germane de a gestiona migrația circulară a muncitorilor sezonieri din Moldova în Germania. Guvernul german urmează să finalizeze pregătirea proiectului unui acord în acest sens”, a subliniat șefa statului.

Un alt subiect al discuției a vizat provocările de securitate din regiune, care ne îngrijorează mult, precum și relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

În acest context, am reconfirmat angajamentele Republicii Moldova față de Uniunea Europeană, pe care dorim să le respectăm în pofida întârzierilor admise de guvernarea anterioară. Astfel sperăm să deblocăm cât de curând asistența macrofinanciară, necesară țării noastre în situația de criză curentă”, a afirmat Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că Germania este unul dintre partenerii fideli și de încredere ai Republicii Moldova – investitor, partener de dezvoltare, susținător al parcursului nostru european.

Îmi doresc ca această relație să se dezvolte la fel de productiv mai departe, în interes comun. La finalul discuției, am invitat-o pe doamna Merkel să viziteze țara noastră atunci când situația pandemică va fi mai favorabilă”, a mai spus Maia Sandu.

Președinta se află într-o vizită oficială de două zile la Berlin, la invitația președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, cu care a avut o întrevedere.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Guvernul a aprobat un nou acord cu România pentru podul de peste Prut. Ce lucrări sunt prevăzute

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului care stabilește cadrul pentru dezvoltarea infrastructurii de…

6 ore ago

CE propune ca minorii să nu aibă conturi pe social media până la 15 ani. Ursula von der Leyen: „Este timpul ca Europa să acționeze”

Ursula von der Leyen a anunțat noi măsuri pentru protejarea minorilor online, inclusiv interzicerea rețelelor…

6 ore ago

A găsit 10.000 de lei și a plecat cu banii. Un tânăr din Chișinău, condamnat pentru furt

A găsit 10.000 de lei pe scările unui local din sectorul Ciocana al capitalei și…

6 ore ago

Tariful la gaz ar putea crește din nou? Precizările ministrului Energiei

Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o…

7 ore ago

Maia Sandu face bilanțul schimbărilor din justiție: „Cel mai complicat angajament în procesul nostru de aderare la UE”

Președinta Maia Sandu susține că reforma justiției începe să dea rezultate, însă recunoaște că procesul…

7 ore ago

Claudiu Năsui își amână demisia din Parlamentul României pentru a vota o ultimă lege

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Claudiu Năsui, a decis să-și amâne demisia…

8 ore ago