fbpx

Ruslan Codreanu vrea să fie primarul Chișinăului: Oferiți-mi șansa să transform orașul

Alegerile generale locale, care vor avea loc la 20 octombrie, se apropie cu pași rapizi, iar lista candidaților care vor lupta pentru șefia Primăriei Chișinău e completată de fostul primar general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, acesta a anunțat că va participa independent la cursa electorală din toamnă.

„Prea mult timp am fost indecis să particip sau nu la alegerile locale din Chișinău. Ca să fii primar nu este deloc ușor, ba din contra, stresant pentru că fiecare pas ce se petrece în Chișinău e asumat de primar”, a scris Codreanu.

Totodată, acesta a spus că nu poate compara un an de interimat cu 4 ani de mandat, însă a încercat din răsputeri să facă lucruri bune pentru Chișinău în perioada în care s-a aflat la cârma capitalei.

„Pot să mă mândresc de lucrurile care am reușit să le dau viață, doar că cel mai mult mă indignează faptul că multe din proiectele începute de mine au fost stopate după ce am fost demis”, a adăugat Ruslan Codreanu.

Mai mult decât atât, fostul edil a mărturisit că într-un an de interimat a fost și de multe ori să fiu amenințat, însă acestea nu au reușit să-l împiedice să-și facă lucrul bine.

„Am decis să candidez independent la primăria Capitalei, deși am primit propuneri de a candida din partea unor partide politice. În următoarele 2 săptămâni trebuie să reușim să colectăm 10.000 de semnături.

Numai cu sprijinul vostru pot să acumulez semnăturile necesare pentru a candida. Vreau să îmi oferiți șansa să transformăm orașul așa cum îl dorim”, a conchis Codreanu.

La finalul mesajului său, Ruslan Codreanu a îndemnat oamenii să-l susțină și să se alăture echipei sale.

Articole asemănătoare

Back to top button