fbpx

Reacție categorică a lui Dodon, după ce CC a dat undă verde dizolvării Parlamentului: „Uzurpare a puterii în stat”

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a avut o reacție categorică la scurt timp după ce Curtea Constituțională (CC) a constatat existența circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acesta afirmă că președinta Maia Sandu uzurpează puterea în stat cu ajutorul a trei judecători constituționali și că un răspuns la aceste acțiuni ar fi de a nu recunoaște decizia CC, de a da un vot de neîncredere în Parlament ceor trei judecători ai Curții și de a le cere demisia, precum și de a adresare la partenerii externi pentru ca aceștia să se implice în restabilirea ordinii constituționale în Republica Moldova.

„Majoritatea judecătorilor CC (trei din cinci) astăzi, prin decizia lor, au uzurpat instanța supremă a Republicii Moldova în interesele politice ale șefului statului, încălcând grosolan normele constituționale, propriile decizii luate pe parcursul ultimilor ani, precum și recomandările Consiliului Europei și ale Comisiei de la Veneția.

Potrivit lui, decizia de astăzi poate fi comparată cu deciziile CC din iunie 2019, când „Plagotniuc a încercat să foloseasă Curtea de buzunar pentru dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate în speranța de a obține mai multe mandate pentru partidul său”, a scris Dodon.

Liderul PSRM se arată convins că „suntem martorii cum Maia Sandu uzurpească puterea în stat folosind trei judecători ai CC în stilul oligarhului fugar”.

„Răspunsul la această încercare poate fi la fel ca în 2019: de a nu recunoaște decizia CC, de a acorda vot de neîncredere celor trei jduecători ai CC, solicitarea demisiei acestora, adresarea către partenerii externi cu rugămintea de a se implica pentru a opti încercările de răsturnare constituțională în scopul restabilirii ordinii legale în Republica Moldova”, a adăugat el.

Vezi și: video | PSRM amenință cu reacții „dure” dacă CC va permite dizolvarea Parlamentului

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button