fbpx

PSRM și-a anunțat candidații pentru alegerile parlamentare noi din toamnă. Cine vrea să devină deputat?

Astăzi a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, unde s-a decis inclusiv cine va candida pentru fotoliile de deputat în trei circumscripții unde vor avea loc alegeri parlamentare noi. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În circumscripția nr.50, la vest de R. Moldova, unde a câștigat Maia Sandu, socialiștii au decis să nu participe, întrucât „n-are rost să risipim eforturile noastre”, au spus ei.

Astfel, în circumscripția nr. 17, Nisporeni, din partea PSRM va candida Pavel Artamonov. Acesta a candidat și pe 24 februarie, însă a pierdut în fața lui Vlad Plahotniuc.

În circumscripția nr. 47 din stânga Nistrului va fi înaintat Vitalie Iftodii, iar Svetlana Popa va candida în circumscripția nr. 33, care include comuna Trușeni, orașul Durlești, comuna Băcioi, orășelul Codru, orașul Sângera.

Totodată, Zinaida Greaceanîi a anunțat că PSRM va desemna candidați și pentru alegerile locale, dar numele acestora vor fi anunțate la 30 august, când va avea loc o altă ședință a Consiliului Republican al partidului.

Articole asemănătoare

Back to top button