fbpx

Nici socialiștii nu merg la consultări cu Sandu. Deputații includ pe ordinea de zi o declarație privind dezacordul față de alegerile anticipate

Nici Partidul socialiștilor nu va merge la consultări cu Maia Sandu. Aceștia au anunțat în plenul Parlamentului că vor includerea pe ordinea de zi a unei declarații privind dezacordul față de alegerile parlamentare anticipate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Zinaida Greceanîi a supus inițiativa votului și a anunțat că majoritatea deputaților o susțin. Documentul urma să fie citit în plen de Vasile Bolea. Platforma DA; însă, a cerut pauză de 20 de minute pentru a decide ce urmează să facă după parvenirea inițiativei.

Amintim că, anterior, Matina Tauber a anunțat că Pentru Moldova nu va participa la consultările cu șefa statului. Aceasta a motivat decizia formațiunii prin faptul că parlamentarii sunt în ședință și a propus să vină Maia Sandu în Legislativ.

De menționat este și faptul că Igor Dodon, în cadrul emisiunii sale, difuzate vineri, a menționat că socialiștii nu vor admite desfășurarea anticipatelor. Potrivit lui, nu există circumstanțe pentru declanșarea scrutinului.

Amintim că, ședința de joi a Legislativului, unde urma să fie dezbătut programul de guvernare a lui Igor Grosu, nu a avut cvorum după ce Pentru Moldova și PSRM au boicotat subiectul, apoi au părăsit sala de ședințe.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button