Foto simbol: ProTV
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă pentru marți, 10 august, o nouă ședință a Consiliului Suprem de Securitate (CSS).
Anunțul a fost făcut de către instituția prezidențială.
„În cadrul ședinței va fi examinată situaţia privind măsurile întreprinse de către organele abilitate referitor la prevenirea riscului eschivării persoanele acuzate de la răspunderea penală în cazurile de corupţie mare, se arată într-un comunicat al Președinției, menționându-se că vor fi audiate instituțiile relevante în acest context.
Potrivit instituției, CSS se va întruni la Președinție începând cu ora 11.00.
Amintim că din componența CSS fac parte șeful statului și consilierul acestuia în domeniul apărării și securității naționale, precum și președintele Parlamentului, prim-ministrul, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică din Parlament, ministrul Apărării, ministrul Afacerilor Interne, directorul Serviciului de Informații și Securitate, procurorul general și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.
În Moldova se construiește. Mult și neîntrerupt. Atât în capitală, cât și în orice centru…
Mihaela Fedoseev a fost numită în funcția de șef al Cabinetului președintei Maia Sandu, începând…
Preşedintele american Donald Trump, care încearcă să transfere asupra altora vina pentru creşterea preţului la…
Polițiștii din întreaga țară vor intensifica, în perioada următoare, acțiunile de combatere a utilizării telefonului…
Ministerul Educației și Cercetării introduce un număr unic de telefon pentru comunicarea cu publicul. Elevii,…
Diplomatul de la București și fostul jurnalist Luca Niculescu a fost desemnat de președintele Nicușor…