fbpx

live | Ședința de joi a Parlamentului: Proiectele incluse pe ordinea de zi

Deputații se întrunesc în ședință. Pe ordinea de zi sunt incluse nouă proiecte, inclusiv unul de modificare a Legii Supreme.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul întrunirii urmează să fie prezentat proiectul de hotărâre privind desemnarea unor membri ai Comisiei
Electorale Centrale. Urmează să se dezbată  modificări la Legea ocrotirii sănătății, Legea privind Curtea Supremă de Justiție, cea referitoare la sistemul public de pensii, Codul Transfrontalier Feroviar și reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător.

Pe agendă mai figurează proiectul de hotărâre privind grupurile parlamentare de prietenie. De asemenea, deputații au de aprobat și proiectul de hotărâre privind demisia din funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor – director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor Anatolie Zagorodnîi.

Aceasta este a doua ședință a Parlamentului Republicii Moldova în sesiunea ordinară de toamnă. În luna august parlamentarii s-au întrunit în  cadrul unei sesiuni extraordinare și au votat mai multe proiecte ce țin de conducerea și activitatea mai multor instituții publice.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button