fbpx

Șor, un nou mesaj războinic pentru Sandu: „Noi venim. Чемодан, вокзал, Берлин!”

În cadrul protestului național de duminică, 18 septembrie, de la Președinție, președintele Partidului Șor, Ilan Șor, a făcut câteva declarații.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Avem două opțiuni: Să cădem în genunchi sau să luptăm până la capăt. Eu voi merge până la capăt. Vom protesta până când vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate oneste”, a spus Ilan Șor.

El a mai anunțat că manifestațiile vor continua, în fiecare duminică, și că în stradă vor ieși peste 100 de mii de oameni.

Astăzi am fost mulți, duminica viitoare vom fi și mai mulți, iar peste încă o duminică vom fi toată țara. Este doar începutul. Poporul va ieși învingător oricum. Oamenii nedreptățiți au dreptul să protesteze pașnic, democratic, față de acest regim antipopular, antisocial și totalitar. Nici Maia Sandu, nici oamenii pe care i-a promovat în funcții nu mai reprezintă interesele poporului”, a declarat Șor în fața mulțimii, de pe un ecran.

Totodată, politicianul a declarat că proteste anti-guvernare vor fi organizate săptămânal.

Suntem obligați să luptăm pentru drepturile noastre. Avem două opțiuni: Să cădem în genunchi sau să luptăm până la capăt. Eu voi merge până la capăt. Vom protesta până când vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate oneste. Anunț că, de astăzi, în fiecare duminică vom organiza proteste ample până când vom obține demisia și anticipate. Astăzi, au ieșit în stradă peste 40 de mii, dar numărul manifestanților va ajunge până la 100 de mii. Maia Sandu, noi venim: Чемодан, вокзал, Берлин!”, a mai spus Ilan Șor.

Amintim că manifestanții au înaintat autorităților următoarele revendicări: demisia imediată și necondiționată a președintelui Maia Sandu și organizarea alegerilor prezidențiale anticipate, demisia Guvernului PAS, dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Organizatorii au mai anunțat că vor protesta în regim non-stop în „Orășelul Libertății”, amenajat în fața Președinției și Parlamentului, până când revendicările lor vor fi îndeplinite.

Articole asemănătoare

Back to top button