fbpx

Grigorișin a câștigat detașat funcția de primar de Bălți. Rezultatele anunțate de CEC

Nicolai Grigorișin a câștigat detașat turul doi al alegerilor locale din municipiul Bălți, după ce a acumulat 7148 de voturi (84,77% din sufragii) la scrutinul de duminică, 19 decembrie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Adversarul său de la Partidul „Patrioții Moldovei”, Nicolae Chirilciuc, a acumulat 1248 de voturi (15,23%).

Rezultatele preliminare ale alegerilor au fost publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Instituția a anunțat duminică, spre miezul nopții, că birourile electorale ale secțiilor de votare au încheiat procesul de numărare a voturilor.

Potrivit legislației electorale, la al doilea tur de scrutin se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri (la scrutin au participat mai puțin de 10% dintre alegători).

CEC precizează că informația prezentată (până la recepționarea documentelor în original de la consiliul electoral de circumscripție electorală) poartă un caracter preliminar.

Amintim că Grigorișin și Chirilciuc au ajuns să se dueleze în turul doi după ce candidata Marina Tauber, cea care a luat cele mai multe voturi, în turul întâi, a fost exclusă din cursa electorală. Boris Marcoci (locul trei în primul tur) și Alexandr Nesterovschi (locul patru în primul tur) s-au retras din cursa electorală, astfel încât Grigorișin (locul doi în primul tur) și Nicolae Chirilciuc (locul cinci în primul tur) au ajuns în turul al doilea.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button