Foto: moldova24.info
Nici ședința de joi a Legislativului nu a trecut fără replici acide și declarații controversate. Bunăoară, președinta Parlamentului pare a fi supărată pe deputații care întârzie și a declarat că nu le va permite să intre în sală.
Discuția a apărut în contextul în care se anunțau pauzele care se vor face atunci când se dezinfectează și se aerisește încăperea. După ce a punctat că după fiecare de oră de ședință parlamentarii trebuie să părăsească sala pentru 15 minute, Greceanîi a conchis, mai în glumă, mai în serios, că dacă deputații întârzie, „închide sala cu cheia și rămân afară”.
Imediat, a intervenit cu replică Octavian Țîcu. Liderul Partidului Unității Naționale a ținut să felicite socialiștii cu ocazia zilei de naștere a lui Lenin. „Să-i poarte cu demnitate steluța”, a declarat Țîcu.
Amintim că parlamentarii se vor aduna și vineri la ședință. Pe ordinea celor două întruniri se numără inclusiv proiecte sociale și economice.
Zeci de femei au protestat vineri, 4 septembrie, în fața Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cerând…
Niciodată nu știi prin ochii cui te privește Dumnezeu, hazardul sau destinul. Poate prin ochii…
Federația Rusă ar avea mai puține posibilități decât în trecut de a influența direct procesele…
R. Moldova a recunoscut pentru prima dată, în cadrul unei proceduri la Curtea Europeană a…
Va fi instituit un mecanism provizoriu de licențiere a importului de culturi cerealiere și oleaginoase.…
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație…