fbpx

foto | Manifestații în toată republica, organizate de Partidul Șor: „Peste 50.000 de oameni au protestat”. Rezoluția votată

Zeci de mii de oameni au protestat, sâmbătă, 16 aprilie, în toate centrele raionale din Republica Moldova, precum și în municipiile Chișinău, Bălți și Orhei, contra crizei scumpirilor și a sărăciei, anunță Partidul Șor. Potrivit formațiunii, oamenii care au ieșit în stradă au fost în număr de peste 50.000, aceștia exprimându-și nemulțumirea față de „politica promovată de guvernarea PAS și de atitudinea iresponsabilă pe care o manifestă față de problemele cetățenilor moldoveni”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Participanții la acțiune au acuzat puterea pentru situația gravă din R. Moldova și că nu au venit cu soluții pentru ameliorarea situației. Mai mult, au respins toate propunerile și inițiativele sociale venite din partea Partidului Șor, susține formațiunea politică.

Cei de la putere ne-au promis că vom trăi mai bine, dar trăim din ce în ce mai rău! Au promis salarii decente, dar salariile nu au crescut deloc, au promis o viață decentă, dar au scumpit tot ce se putea scumpi!”, a spus o locuitoare a orașului Edineț.

Această prezentare necesită JavaScript.

Prețul gazului s-a triplat, benzina și motorina se scumpesc în fiecare zi, energia electrică s-a scumpit, din 1 aprilie, aproape de două ori. Numai salariile și pensiile nu cresc. Iar Guvernul, în loc să se gândească la oameni, să caute cum să-i ajute, a scos și acel mic ajutor pe care îl primeau oamenii înainte de Paște”, a afirmat un participant al protestului de la Ungheni.

Am ieșit la protest, voi ieși ori de câte ori va fi nevoie. Vom bloca și drumurile. Suntem flămânzi, suntem nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în țară. Lucrurile nu mai pot continua așa”, a menționat un locuitor al orașului Criuleni.

Vicepreședintele Partidului Șor, Marina Tauber, a participat la protestul de la Bălți, acolo unde a declarat că toate crizele care au lovit Republica Moldova sunt rezultatul incompetenței actualei guvernări.

Protestul de astăzi este al oamenilor care nu mai pot face față facturilor mari, care nu mai pot îndura nevoile la care sunt supuși. Cei de la guvernare sunt o mare rușine. Vrem să trăim bine! Voi lupta pentru drepturile bălțenilor, dar și ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Bălțiul este simbolul schimbărilor în bine”, a declarat deputata.

Reghina Apostolova, care a participat la protestul de la Florești, a afirmat că bătaia de joc la adresa cetățenilor, în special a celor în vârstă, nu mai poate continua.

Au promis că pensiile minime vor crește până la două mii de lei lunar. Să ridice mâinile în sus cei care primesc două mii de lei. Cei de la guvernare nici măcar această promisiune nu și-au îndeplinit-o. Toate instituțiile importante ale statului sunt subordonate PAS. Au spus că au distrus toate schemele de corupție. Atunci unde sunt banii care se făceau de pe urma acestor scheme? De ce acești bani nu sunt alocați pentru rezolvarea problemelor cetățenilor? Din păcate, și asta este o minciună, un mit”, a menționat deputata.

Această prezentare necesită JavaScript.

Protestatarii s-au adunat și în centrul mun. Orhei.

Din păcate, țara noastră a ajuns în imPAS. În vara lui 2021, ne-au promis vremuri bune, concursuri transparente. E adevărat, acestea au venit, însă doar pentru cei de la guvernare, pentru verișoarele și rudele celor din PAS. Pensionarii nu au primit pensia promisă, de 2000 de lei. Ajutorul de 10 mii de lei cerut de echipa Partidului Șor nu ni se acordă. Se invocă faptul că nu sunt bani, dar unde sunt toate ajutoarele care au ajuns în țara noastră?!”, a afirmat Anastasia Svetlicinîi, secretar al Organizației Teritoriale a Partidului Șor din Orhei.

Oamenii i-au desemnat pe cei din PAS în funcții de răspundere și ei trebuie să poarte răspundere pentru toate problemele din țară. Dacă nu sunt în stare, să plece. Suntem mulți, suntem puternici. Nu trebuie să ne limităm doar la protestul de astăzi, ci trebuie să ieșim și alte dăți în stradă, dacă vrem să schimbăm lucrurile în bine”, este sfatul președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu.

În cadrul protestelor, și liderul Partidului Șor, Ilan Șor, a avut un mesaj pentru cetățeni: „Suntem o forță, suntem mulți, suntem puternici și vom învinge! Și asta pentru că, mai devreme sau mai târziu, adevărul întotdeauna învinge. Astăzi, le-am arătat cartonașul galben nemernicilor de la guvernare. În curând, vom fi nevoiți să scoatem din buzunare cartonașul roșu și să-i dăm afară, de urechi, pe toți cei care nu pot și nici nu merită să conducă cele mai importante instituții ale statului”, a menționat Ilan Șor.

Această prezentare necesită JavaScript.

La final, protestatarii au votat unanim o Rezoluție cu zece revendicări pentru guvernare și au cerut ca acestea să fie implementate în perioada imediat următoare. Printre ele se numără acceptarea proiectului privind oferirea unui ajutor unic de 10.000 de lei, acordarea compensațiilor pentru gaz și curent, elaborarea unui program de susținere a bătrânilor, agricultorilor și persoanelor defavorizate, precum și alte inițiative, care ar opri scumpirile și recesiunea economică și ar permite combaterea sărăciei.

Articole asemănătoare

Back to top button