fbpx

Filip: Aș vrea să cred că anticipatele vor salva țara, dar știu că în următorul Parlament se vor regăsi aceleași partide

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a reacționat la decizia Curții Constituționale (CC) de constatare e circumstanțelor divolvării Parlamentului prin vocea liderului formațiunii, Pavel Filip. Potrivit lui, alegerile anticipate nu vor salva Republica Moldova, întrucât, în opinia sa, aceleași partide vor accede în Legislativ în urma alegerilor parlamentare anticiapte.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Sincer aș vrea să cred în ipoteza că anticipatele vor salva țara și mă voi bucura dacă așa va fi. Dar știu că în următorul parlament se vor regăsi aceleași partide acuzate azi de corupție.

Chiar dacă Parlamentul a fost sancționat azi prin dizolvare pentru acțiuni care nu îi pot fi imputate legislativului, ziua de azi desigur că poate fi calificată drept o victorie a Președinției în conflictul cu Parlamentul, dar e o victorie a lui Pirus. Căci ce fel de victorie e cea în care ai rămas singur să te bucuri de ea?”, a comentat Filip.

Vezi și: Reacția lui Andrian Candu privind decizia Curții Constituționale: Anticipate să fie

De asemenea, și Igor Dodon a venit cu o reacție la decizia CC, afirmând că președinta Maia Sandu uzurpează puterea în stat cu ajutorul a trei judecători constituționali.

Pe de altă parte, PAS și Renato Usatîi, în reacțiile lor, au declarat că așteaptă decretul Maiei Sandu privind stabilirea datei alegerilor legislative anticipate, susținând că această decizie este una potrivită și necesară.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button