fbpx

„Era și timpul”, dar nu a venit încă vremea să plece? Voronin a fost reales președinte al PCRM pentru patru ani

Deși anterior anunța că ar intenționa să plece de la șefia Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin a fost reales în calitate de președinte al formațiunii. S-a întâmplat la Congresul PCRM, desfășurat pe 7 noiembrie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Republicii, iar dintre cei 435 de delegați, aproape 140 au lipsit, conform IPN. Ex-președintele a fost unicul candidat la șefia formațiunii.

Întrebat de jurnaliștii de la ProTV despre declarațiile anterioare despre plecarea de la cârma partidului, deputatul Blocului Socialiștilor și Comuniștilor a menționat că nu a vrut să se alinieze cu alți șefi ai formațiunilor, care s-au retras recent din politică. „Pleacă Filip, Candu, Chirtoacă și ultima picătură a fost Dodon. Nu am vrut să mă retrag de rând cui această echipă. Și asta pe mine m-a influențat, de parcă am fost stropit cu apă rece”, a spus politicianul.

Precizăm că anterior în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, Voronin spunea că intenționează să părăsească fotoliul președinte de partid. „Toată face schimbări, dar noi, comuniștii, să rămânem în urmă? A venit timpul”, afirma el, precizând că „așa termen lung în fruntea partidului nu sunt exemple, începând de la Lenin, Stalin și toți ceilalți. Nu mă compar cu așa figuri de nivel cosmic, dar e și timpul”.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button