fbpx

Doi candidați se vor lupta pentru șefia Platformei DA

În competiția pentru funcția de președinte al Platformei DA s-au înscris două persoane – Chiril Moțpan și Dinu Plângău, ultimul fiind actualul președinte interimar al formațiunii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Anunțul a fost făcut de către Platforma Demnitate și Adevăr prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit formațiunii, din cauza restricțiilor impuse de starea excepțională în medicină, acum anulată, Congresului partidului nu a avut loc.

Conform ultimei decizii a Consiliului Politic Național (CNP), acesta se va produce în data de 8 mai curent, pe ordinea de zi figurând mai multe chestiuni vitale pentru reformarea, reconstrucția și dezvoltarea forței populare care a reușit demolarea oligarhiei criminale ce capturase statul și instituțiile sale.

Conform hotărârii CNP, Platforma DA își va alege președintele și structurile de conducere „în baza unei competiții interne loiale și colegiale, urmând ca în baza unor criterii elaborate, Congresul să ia decizia finală”.

În perioada de până la Congres, candidații înscriși în competiție vor avea întâlniri și discuții cu structurile teritoriale, vor elabora propriile concepții privind reconstrucția formațiunii noastre, viziunea asupra dezvoltării și reformării Republicii Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button