fbpx

doc | Unii pleacă, alți vin. Doi primari din Ocnița părăsesc PDM, în timp ce partidul anunță întăriri la Strășeni și Leova

Doi primari ai Partidului Democrat din Moldova (PDM) din raionul Ocnița au anunțat joi, 18 februarie, că părăsesc formațiunea. În același timp, azi și ieri formațiunea politică a anunțat despre accederea a noi membri de partid în raioanele Strășeni și Leova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cei care au plecat din partid sunt primarul comunei Mihălășeni, Leonid Țurcan, și primarul satului Naslavcea, Fiodor Mironov. Aleșii locali au semnat și o declarație comună în acest sens.

În Declarație se menționează că „își exprimă dezacordul față de deciziile de anul trecut luate de conducerea partidului, bazate pe interese personale restrânse, care au condamnat la eșec existența în continuare a Partidului Democrat ca formațiune politică independentă”.

„Ținând cont de o situație de insolvență în care s-a dovedit a fi în acest moment Partidul Democrat din Moldova, care indică un nivel scăzut al încrederii alegătorilor și, de asemenea, datorită schimbarea cursului planificat inițial de către conducerea PDM, ne exprimăm dezacordul cu deciziile de anul trecut bazate pe interese personale restrânse, care au condamnat la eșec existența în continuare a Partidului Democrat ca formațiune politică independentă”, se mai menționează în document.

În același timp, formațiunea politică anunță noi membri la Strășeni și Leova.

„Echipa noastră se mărește cu oameni de calitate, oameni care știu să facă diferența între fapte și vorbe”, a comentat președintele PDM, Pavel Filip, despre cei care s-au alăturat organizației din raionul Strășeni.

„Le-am urat cu plăcere „bun venit în echipă” noilor membri PDM din organizația noastră de la Leova. Am avut câteva ore bune de discuție cu membrii echipei noastre. Ca de fiecare dată, mândru de fiecare dintre ei. Și mai mândru să văd că oameni noi se alătură „familiei” noastre și vor să facă parte din echipa PDM”, a mai scris Filip.

Amintim că, în ultimele luni, câteva plecări din PDM au ajuns în vizorul presei. Drept răspuns la acestea, Pavel Filip afirma că aceste acțiuni sunt ghidate din exterior, acuzând politicieni ca Igor Dodon și Ilan Șor.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button