fbpx

„S-a încheiat primul act al nerușinatei tragicomedii”. Comuniștii și-au expus poziția față de turul doi al prezidențialelor

„S-a încheiat primul act al nerușinatei tragicomedii cu denumirea „Alegeri prezidențiale” – spune PCRM, care își menține poziția de boicotare a scrutinului prezidențial.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Dacă e să vorbim despre participarea cetățenilor la alegeri doar în teritoriul Republicii Moldova, constatăm că la urnele de vot s-au prezentat doar 27 la sută din alegători, pragul fiind de 33 la sută. Cetățenii trăitori în țară au manifestat un înalt nivel de conștiință și înțelegerea faptului că alegerile care se desfășoară sunt anticonstituționale. Prezența necesară pentru declararea primului tur ca unul valid a fost asigurată de secțiile de votare din afara țării. Contribuția acestora a fost de 14 la sută.

Totuși, aceste „alegeri” au fost cele mai nereprezentative în toată istoria scrutinelor din Republica Moldova. Și astăzi cele mai serioase îndoieli trezește nu doar constituționalitatea „președintelui” ales în urma lor, ci și legitimitatea lui morală”, afirmă comuniștii.

Vezi și: video | Mesajul lui Voronin pentru cel care va pierde prezidențialele: „Acel care va trage concluzii și va înlătura greșelile este demn să prelungească activitatea politică”

Potrivit formațiunii, în prezent „cei doi candidați care au ieșit în turul doi reprezintă „o parte foarte neînsemnată a societății moldovenești”.

În continuare, declarația PCRM abundă în critici dure la adresa candidaților care au acces în turul doi de scrutin, despre care afirmă că participă la alegerile prezidențiale „conform Constituției violate de regimul lui Plahotniuc”.

„Ambele aceste personaje participă cu înflăcărare la alegerile inventate de Plahotniuc”, consideră PCRM.

„Despre acești doi „candidați” se poate spune că unul nu e cu nimic mai bun decât celălalt”, se arată într-un comunicat al formațiunii.

„Ambii vor duce țara în prăpastie. Și nu cândva, ci imediat cum vor fi aleși în calitate de președinte. De fapt, asta o fac chiar și acum”, susțin comuniștii.

Citește și: video | Voronin critică deputații și laudă diaspora: „Clasa noastră politică nu s-a maturizat”

Articole asemănătoare

Back to top button