fbpx

Detalii despre prelungirea timpului de vot în diasporă. Ce trebuie să facă pentru asta cetățenii moldoveni de peste hotare?

După ce în repetate rânduri a fost solicitată extinderea timpului de vot în diasporă, în condițiile în care mai mulți alegători nu au reușit să-și exprime votul, președintele CEC, Dorin Cimil, a oferit presei mai multe detalii în legătură cu acest proces.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acesta spune că CEC nu poate prelungi orarul de activitate al secțiilor de votare pentru fiecare în parte, iar această sarcină le revine președinților secțiilor de votare.

„Este competența fiecărui birou electoral, în persoana președintelui, să evalueze situația creată la acel birou și să dispună prelungirea termenului de vor cu cel mult două ore. CEC nu poate prelungi pentru fiecare secție de votare în parte, fiecare președinte evaluează situația dată și vine cu o decizie în acest sens”, a declarat, într-o intervenție pentru sputnik.md, Dorin Cimil.

Astfel, pentru ca secțiile de votare să-și continue activitatea și după ora 21:00, cetățenii prezenți la urne trebuie să formuleze o cerere în scris în adresa președintelui secției de votare în care să solicite prelungirea timpului de vot.

Președintele CEC, Dorin Cimil, a declarat că recomandarea instituției pentru șefii birourilor de votare de peste hotare în care alegătorii nu au reușit să voteze până la ora 21:00 este să țină ușile deschise încă pentru două ore.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button