fbpx

opinie | Stoianoglo ar putea pleca din funcție? „Când vine o guvernare nouă, procurorul general demisionează”

Alexandr Stoianoglo ar putea demisiona din funcția de procuror general. De această părere este expertul în drept constituțional Teodor Cînaț, care a declarat în cadrul unei emisiuni difuzate la canalul național de televiziune că toți șefii Procuratorii și-au părăsit fotoliul după schimbarea puterii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acesta consideră că Stoianoglo ar fi ajuns ilegal în funcție. El face referire și la decizia Curții Constituționale, emisă în mai 2020, potrivit căreia procurorul general nu a fost numit contrar legii, însă acesta nu poate fi demis.

„Pentru a readuce încrederea în procurorul general, este binevenit să își dea demisia. În cele din urmă, dacă se consideră că este cel mai bun, să participe la concursul de învestire.

De obicei, când vine o guvernare nouă, procurorul general demisionează (…)”, declară Cîrnaț. El a precizat că procurorul general ar putea fi șantajat prin prisma numirii sale ilegale în funcție.

Declarații referitoare la ilegalitatea numirii lui Stoianoglo au fost făcute și anterior de Cîrnaț. Acesta spunea anterior că Maia Sandu l-ar putea revoca din funcție pe șeful Procuraturii.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button